The New Reformation - Gabriel Baicu
- La Nouvelle Reformation - Noua Reforma

 

Articole

 

Multi sunt chemati dar putini sunt alesi

 

  Gabriel Baicu

Alegerea pe care Dumnezeu o face, încă înainte de întemeierea lumii, în ceea ce privește mântuirea celor credincioși și a celor credincioase este prezentată în multe texte biblice și existența acestei alegeri nu are cum să fie tăgăduită de nimeni. În același timp, datorită unor confuzii care apar și care sunt bazate pe posibile interpretări ale acelorași texte biblice, categoric nu există unitate de vederi în problema alegerii lui Dumnezeu și mai ales în ceea ce privește criteriile folosite de El, atunci când alege. Cea mai frecventă întrebare este aceea a echilibrului dintre alegerea lui Dumnezeu și dreptatea Lui. Dacă El îi alege pe unii și pe alții nu, este aceasta o dovadă că Dumnezeu este nedrept? Apostolul Pavel aduce două răspunsuri la această obiecție și lucrul acesta creează neclaritate, deoarece cele două răspunsuri prezintă două soluții diferite la aceeași problemă. Pavel avansează deci două opinii diferite privitoare la alegerea celor mântuiți de către Dumnezeu și rămâne ca noi să optăm între cele două, desigur bazat pe argumente. În primul caz, el îl compară pe Dumnezeu cu un olar care face ce dorește cu lutul Său. Dumnezeu este Olarul și noi suntem lutul folosit de El și dacă El dorește face din lutul respectiv un vas de valoare sau poate face unul pentru o întrebuințare de ocară, ne spune Pavel. Cu alte cuvinte, în această variantă, Dumnezeu ar face numai ceea ce dorește fără să dea socoteală nimănui și fără să prezinte nici un criteriu pentru alegerea pe care o face. În această opțiune totul este îmbrăcat într-un mister dens și asupra noastră planează necunoscutul unui destin care ne condamnă sau ne salvează. Această interpretare a modului cum operează Dumnezeu nu este însă cea mai consistentă, după cum ne arată N.T.

"6 „Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta, casă a lui Israel? – zice Domnul. Iată, cum este lutul în mâna olarului aşa sunteţi voi în mâna Mea, casă a lui Israel!" (Ieremia 18; 6)

Apostolul Pavel a preluat metafora cu olarul din V.T. A aplicat această metafora pentru a îl prezenta pe Dumnezeu ca pe un stăpân absolut care face ceea ce vrea El, fără să răspundă în fața nimănui și fără să fie nevoit să dea explicații la nimeni. Cu toate acestea, Dumnezeu are motive pentru ceea ce face și încă unele temeinice și ne face cunoscute și nouă aceste motive. 

"21 Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?" (Romani 9; 21)

Această afirmație a lui Pavel creează impresia greșită că Dumnezeu face ce dorește și alege pe cine dorește, fără nici un criteriu cunoscut de noi. Este drept că tot Pavel, parcă nemulțumit de faptul că nu vedea explicația pentru modul cum procedează Dumnezeu cu oamenii, îndreaptă greșeala făcută și ne dă și criteriul după care Dumnezeu face alegerea, însă într-o altă epistolă. De data aceasta, Pavel a fost nevoit să depășească orizonturile lumii noastre pentru a îl înțelege pe Dumnezeu. Fiind vorba însă de două idei diferite, cei care citesc fie numai unul, fie numai celălalt dintre cele două categorii de texte biblice ajung la concluzii diferite în ceea ce privește caracterul lui Dumnezeu și modul cum acționează El. Într-o altă epistolă, Pavel contrazice principiul avansat de el, prin metafora cu Olarul și anume acela că Dumnezeu alege pe oameni pentru mântuire, în mod discreționar și ne arată, de data aceasta precis, pe ce bază îi alege.

"11 În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale,

 12 ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos." (Efeseni 1; 11-12)

 

Dumnezeu nu face alegerea celor mântuiți în mod arbitrar, așa cum face olarul cu lutul, ci folosește un criteriu precis și anume alegerea noastră pentru Hristos, nădejdea pe care ne-am pus-o în El, încă dinainte de întemeierea lumii. Exemplul cu olarul nu se potrivește atunci când este vorba despre alegerea pe care Dumnezeu o face între credincioși, pentru mântuire. Dumnezeu îi alege pe aceia și acelea, care chiar ei și ele l-au ales pe Hristos, înainte ca lumea să existe. Dumnezeu nu construiește oameni buni și oameni răi, este o absurditate, chiar dacă este opinia apostolului Pavel, pentru ca apoi pe cei pe care El i-a destinat pentru ”o întrebuințare de ocară” să îi mai arunce și în iad cu consecințele de rigoare. Ce Dumnezeu este Acela care după ce destinează un om pentru o viață mizerabilă îl și pedepsește apoi prin pedeapsa iadului? De ce ar trebui să acordăm credit unui astfel de Dumnezeu? Numai că Dumnezeu nu este așa, chiar noi am făcut alegerea căii pe care vrem să mergem, dar nu de acum, ci dinainte de întemeierea lumii. De aceea o spun mereu, Creștinismul popular, Creștinismul de masă scapă din vedere lucruri esențiale. Aici nu este vorba doar despre predica unui evanghelist la care multă lume se pocăiește formal, este ceva mult mai profund, o relație care s-a stabilit între Dumnezeu și noi încă înainte ca lumea să existe. Această relație nu este una superficială, la cei și cele care l-au ales pe Hristos dinainte, El le vorbește, în mod personal și stabilește cu ei și cu ele o legătură spirituală profundă, nu îi lasă la voia întâmplării și a ocaziilor prilejuite de o predică sau alte mijloace de propovăduire. 

 

Pe care dintre cele două variante o alegem și pe ce bază? Eu aleg varianta care se află precizată în epistola către Efeseni, pe baza faptului că există multe texte biblice care o susțin și că multe texte se regăsesc și în alte scrieri decât cele ale lui Pavel, întărind astfel afirmațiile apostolului în această privință. Textul din Romani 9; 21, este unul care ne îndepărtează de dreptatea lui Dumnezeu și care construiește o imagine falsă despre El. Acest text răspunde la întrebarea dacă există nedreptate în Dumnezeu fără argumente convingătoare care să nege această posibilitate și oferă o soluție care lasă mult de dorit. Dumnezeu, spune textul, nu este nedrept deoarece are dreptul suveran să facă tot ce vrea El, fără să dea socoteală nimănui. Textul afirmă tocmai ceea ce trebuia să nege. Dumnezeu nu ar avea în vedere dreptatea, conform textului, atunci când ia o decizie, ci numai voia Lui.

 

Explicația lui Pavel din Romani 9; 21, privitor la dreptatea lui Dumnezeu, este neconvingătoare și seamănă multă confuzie. În Efeseni se dau însă explicații care de data aceasta au valoare de argument. Mai mult, apostolul Pavel întărește precizările din Efeseni prin texte care se află în Romani sau Tesaloniceni. Iată textele:

 

"28 De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.

 29 Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.

 30 Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit." (Romani 8; 28-30)

 

"13 Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului." (2 Tesaloniceni 2, 13) 

 

Pavel, în versetul 30, ne spune că toți cei chemați sunt și aleși. Isus (Iisus) ne-a spus că nu toți cei chemați sunt și aleși și că mulți sunt chemați și puțini sunt aleși. Cum trebuie înțeleasă această diferență? Pavel vorbea despre chemarea specială, pe care Dumnezeu o face, în mod personal, tuturor celor aleși dar Isus (Iisus), în contextul dat, s-a referit la chemarea generală, adresată tuturor oamenilor. Există deci o chemare generală adresată tuturor oamenilor și o chemare specială către cei aleși, al căror nume a fost scris în cartea vieții dinainte de întemeierea lumii. Iată ce a spus Isus (Iisus):

 

"16 Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi." (Matei 20; 16)

 

Cei dintâi, la fel ca și cei din urmă, sunt toți aleși, deoarece chiar dacă vor fi cei din urmă, totuși ei vor fi acolo, vor fi printre aleșii lui Dumnezeu. Dacă cei dintâi, care au fost considerați corespunzători la un moment dat, dar nu ar mai fi considerați deloc acceptabili pentru Împărăția lui Dumnezeu și ar fi dați la o parte cu totul, de către cei din urmă, atunci am avea o problemă. În contextul în care au fost spuse cuvintele respective, însă, adică o dată cu pilda lucrătorilor viei, Isus (Iisus) nu asta a lăsat să se înțeleagă, ca mesaj al Său. În sensul spus de El și cei dintâi și cei din urmă sunt răsplătiți la fel.

 

Ce a vrut atunci Isus (Iisus) să spună prin afirmația că mulți sunt chemați și puțini sunt aleși? Oare nu sunt toți cei chemați socotiți neprihăniți de Dumnezeu, așa cum ne spune apostolul Pavel? Cei aleși, sunt mai întâi chemați, direct de către Dumnezeu și sunt considerați neprihăniți cu scopul ca să și devină neprihăniți. Aici apare o situație care impune multă claritate. Toți cei chemați și cele chemate sunt socotite neprihănite de către Dumnezeu și aceasta pentru a avea dreptul de a se apropria de Dumnezeu. Cu toate acestea, neprihănirea atribuită nu este aceeași cu neprihănirea dobândită și care intervine ca urmare a procesului nașterii din nou. (Ioan 3; 3-6) Faptul că Dumnezeu ne consideră neprihăniți, punând în dreptul nostru neprihănirea lui Hristos nu ne face neprihăniți de facto, ci doar ne creează condițiile pentru a deveni noi înșine, în nume propriu, la fel ca și Hristos, adică având o neprihănire ca și a Sa. Dacă nu ar fi așa, atunci toți cei chemați prin chemarea generală, doar dacă au credința că Dumnezeu există și că Isus (Iisus) este Fiul Său, ar fi și aleși și totul s-ar întâmpla doar la suprafață. Noi nu am fi niciodată neprihăniți cu adevărat, dar am fi doar considerați că suntem neprihăniți și, prin credință, fără să mai fim schimbați sau născuți din nou, am fi mântuiți. Credința fără nașterea din nou însă este moartă. Mulți cred în Dumnezeu, dar puțini sunt schimbați după voia Sa și de aceea mulți sunt chemați și puțini sunt aleși. Credința în Dumnezeu, fără regenerare spirituală nu ne duce în mod necesar la mântuire, chiar și dracii cred și se înfioară. (Iacov 2; 26)

 

Noi înșine trebuie să fim schimbați și credința fără fapte este moartă. Nimeni nu va vedea și nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu, dacă nu este născut din nou. (Ioan 3; 3-6) Cu alte cuvinte, dacă nu suntem născuți din nou, credința noastră nu produce efecte și nu ne regenerează spiritual și lucrul se întâmple în practică, destul de frecvent. Mulți sunt chemați și cred în Dumnezeu, dar nu sunt schimbați, rămân aceeași oameni lumești și de aceea nu sunt aleși. Cine este de vină pentru această stare de fapt? Printre altele și doctrinele greșite ale Bisericilor instituționale și faptul că mulți interpretează scrierile apostolului Pavel spre pieirea lor. (2 Petru 3; 16) De ce îi mai cheamă Dumnezeu pe unii Creștini la mântuire, dacă știe dinainte că nu vor fi aleși? Dumnezeu lansează o chemare generală la mântuire, tuturor oamenilor, dar nu toți oamenii sunt de acord să meargă pe Calea salvării sufletelor, cu adevărat. (Matei 11: 28) Este adevărat că pe lângă chemarea generală Dumnezeu face și o chemare specială, individuală și concretă celor aleși, pe care îi cunoaște dinainte de întemeierea lumii. (Romani 8; 30) 

 

Dumnezeu nu este nedrept, cum ar putea crede unii, mai întâi noi l-am ales pe El încă înainte de întemeierea lumii și apoi El ne-a ales pe noi, deci acest proces are o istorie, care depășește pământul acesta. Nu putem, cu nici un chip, să înțelegem mântuirea dacă nu realizăm relația dintre noi și Dumnezeu, deasupra timpului. Am existat împreună cu Dumnezeu, dinainte și vom exista împreună cu El, dincolo de timp, în veșnicie. De când am existat cu Dumnezeu, dintotdeauna sau am fost creați, la un moment dat? Biblia nu ne răspunde la această întrebare. Am existat doar virtual, în mintea lui Dumnezeu sau am existat chiar real, ca și spirite? Se poate merge pe ambele variante, dar nu este locul, în acest articol, de a intra în această amplă discuție. Una dintre variante ni se va părea probabil mai convingătoare decât cealaltă, dar numai după ce sunt luate în calcul amândouă.

 

De un lucru însă putem să fim siguri. Înainte de a exista Adam, am fost noi, deoarece Adam a fost creat după crearea pământului, dar noi am existat înainte ca pământul să fie creat. Chiar dacă am fi fost numai virtual, am fost totuși și, mai mult, am sperat în Hristos. Prin urmare, afirmația lui Isus (Iisus) că El a existat înainte de Avraam nu este de loc neașteptată, privită în această lumină. În omul Isus (Iisus) a locuit Tatăl ceresc, s-a întrupat Dumnezeu Tatăl și tot astfel Dumnezeu dorește să locuiască și în noi. Dacă noi am existat încă înainte de Avraam, cu atât mai mult a existat Isus (Iisus), care ne-a descoperit toate lucrurile. (Ioan 8; 58) Isus (Iisus) însă, deși s-a născut în trup de om, a fost conștient de faptul că a existat înainte de Avraam și prin iluminarea pe care ne-o aduce El putem să devenim și noi conștienți de acest fapt. Avem posibilitatea de a înțelege cine suntem cu adevărat și pentru ce am fost destinați.

 

Care este deci idea de principiu? Atunci când nu eram apăsați de firea noastră păcătoasă, în veșnicie, am sperat în Hristos, deci l-am ales pe El. În aceste condiții, Hristos veghează la mântuirea noastră, aici pe pământ. Dumnezeu nu ne alege pentru ceea ce suntem aici pe pământ, oameni care trăiesc sub povara firii lor pământești, ci pentru ceea ce am fost încă înainte de întemeierea lumii și ceea ce vom fi în viitor, în Împărăția Sa. Dumnezeu ne alege pentru potențialul care este în noi, El uitându-se la ceea ce putem deveni și nu la ceea ce suntem. Noi am sperat în Hristos atunci când păcatul nu ne era o povară, deci alegerea noastră a fost una liberă. Noi l-am iubit pe Dumnezeu încă înainte ca pământul să existe, în forma în care am existat.

 

Despre alegerea pe care Dumnezeu a făcut-o, încă înainte de întemeierea lumii sunt multe texte de referință. Avem de exemplu următoarele texte:

 

"16 Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea." (Ioan 15; 16)

 

"19 Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea." (Ioan 15; 19)

 

"8 Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat." (Apocalipsa 13; 8)

 

Faptul că numai numele unora a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieții Mielului nu înseamnă alegere? Dacă nu, atunci ce altceva înseamnă? Bineînțeles că este vorba despre alegerea făcută de Dumnezeu, despre faptul că mulți sunt chemați și puțini sunt aleși. (Matei 22; 14)

 

Apar tot felul de aspecte, care ar trebui puse în discuție, în legătură cu cele de mai sus. Cum se face că, raportat la populația globului, atât de puțini au sperat în Hristos și majoritatea l-a refuzat pe El, presupunând că toți oamenii au și o existență încă înainte de întemeierea lumii? Totul se explică prin dragostea dintre Dumnezeu și om. O altă problemă ar fi faptul că în Împărăția lui Dumnezeu noi nu vom mai fi afectați de păcat, căci trupul nostru muritor, în care se află legea păcatului, va fi îmbrăcat cu un trup de salvă. (2 Corinteni 5; 4) Dacă așa stau lucrurile, atunci de ce se face atâta caz de păcat, căci el este generat de firea pământească, care va fi și ea eliberată, prin eliberarea de trupul pământesc? Nu este oare de ajuns să scăpăm de trupul muritor, pentru ca în felul acesta, în mod automat, să nu mai fim păcătoși? În acest caz, înseamnă că nu avem nevoie decât ca după moartea în trupul pământesc să fim schimbați într-un trup de slavă ca să devenim sfinți și după placul lui Dumnezeu. Trupul păcătos, firea noastră umană, este cauza păcatelor noastre, căci nevoile lui ne atrag la păcat.

 

Cu alte cuvinte, apostolul Pavel ne spune că păcatul din noi este generat de firea noastră păcătoasă și că dacă scăpăm de firea noastră atunci automat scăpăm și de păcat. În cazul acesta eu văd o contradicție. Dacă numai firea pământească ar fi problema, atunci înseamnă că soluția este clară. Nu este nevoie să facem eforturi deosebite în trupul nostru pământesc, pentru a fi mântuiți, este de ajuns să așteptăm să fim schimbați și problema păcatului se va rezolva. De ce să luptăm cu trupul nostru pământesc și așa el va dispărea și o dată cu el și păcatul? Și această alternativă mă încurajează să accept afirmațiile lui Pavel din epistola către Efeseni, căci ce ni se spune acolo este că, fiind despărțiți de trupul nostru muritor, suntem eliberați de păcate și în consecință alegerea noastră este una liberă, scăpată de sclavia păcatului. Iată de ce alegerea pe care am făcut-o încă dinainte de întemeierea lumii este aceea care contează, căci numai aceea este alegerea cu adevărat liberă.

 

Alegerea care o facem aici pe pământ este o alegere viciată de păcatul care locuiește în noi, totuși sufletele noastre speră și aici în Hristos, peste limitele trupului nostru muritor, așa cum au sperat încă înainte de întemeierea lumii. Așa se explică deci afirmația lui Pavel că suntem mântuiți prin credință și nu prin fapte, adică suntem salvați prin dorința sufletelor noastre care este umbrită de limitările trupului muritor. Dumnezeu nu hotărăște și nu ne alege din cauza neputințelor noastre trupești, ci din cauza curățeniei sufletești, care ne îndeamnă să îl căutăm pe El. Credința însă ne este dată pentru a fi regenerați spiritual, născuți din nou și scăparea de sub constrângerile trupului trebuie să se facă încă aici, pe pământ, este prea târziu după moarte. Răspunsul dat de Isus (Iisus) este că, pentru a fi mântuiți, trebuie mai întâi să fim născuți din nou, nu putem aștepta doar o îmbrăcare a trupului nostru pământesc, cu un trup de slavă, după moarte. (Ioan 3; 3-6)

 

Vânătorii de greșeli din Bisericile instituționale, manipulatorii și cei care îi invidiază pe frații și surorile lor doar pentru că au credință în Hristos sunt coloana vertebrală a acestor instituții bisericești. Ei văd doar aparențele și judecă în funcție de ele și sunt un pericol pentru spiritualitate, căci ei sunt profeți ai trupurilor și nu ai sufletelor. Cu alte cuvine, acești Creștini înțeleg mântuirea ca pe un proces în care trebuie să fim condamnați pentru greșelile săvârșite în trup și nu se pune un accent suficient pe calitățile sufletești. În realitate, apostolul Pavel ne spune că nu vom intra cu această fire în Împărăția cerurilor ci că vom fi schimbați. Ceea ce va rămâne din noi va fi, în primul rând, omul nostru interior, eliberat de constrângerile păcatului, a firii omenești,  deci nimic din ceea ce este pe pământ nu va fi și în ceruri. Vom fi noi, păstrându-ne identitatea noastră spirituală, dar nu vom mai fi noi, atunci când este vorba despre firea noastră trupească, pământească. Schimbarea aceasta va fi una fundamentală și eliberarea de trupurile de noastre, pe care și-o dorea și Pavel, va duce la o regenerare totală a ființelor noastre. Dumnezeu va pune în noi nu doar un Duh nou și o inimă nouă, în final va pune și un trup nou și aceasta va schimba radical lucrurile. Din acest motiv, a judeca și condamna oamenii care se află în trupul muritor ca bază pentru o realitate în care oamenii vor avea alt trup, adică Împărăția veșnică, este o absurditate, căci păcatul este cauzat de natura noastră umană, care va fi complet regenerată, prin nașterea din nou și prin schimbarea trupului muritor cu un trup de slavă.

 

Dumnezeu deci nu judecă la fel ca oamenii și nu îi condamnă pe oameni bazându-se pe slăbiciunile trupurilor lor muritoare, ci El judecă în funcție de atitudinea spirituală pe care am avut-o de la început față de El și care se exprimă prin credința sau necredința noastră actuală, dar mai ales pe disponibilitatea de a fi transformați și astfel pregătiți să trăim veșnic. Cei care nu cred au și fost judecați de Dumnezeu prin necredința lor, căci nimeni nu poate să devină o ființă superioară, dacă nici măcar nu crede că ar putea deveni o astfel de ființă. De fapt, noi am decis, situarea noastră față de Dumnezeu, încă înainte de întemeierea lumii, atunci când am sperat sau nu în Hristos. Dacă spiritual eram gata să fim mântuiți, atunci când am nădăjduit în Hristos, de ce am mai venit pe pământ, de ce ne-am întrupat, dacă această întrupare poate duce la pierderea mântuirii noastre și pierderea nădejdii pe care am avut-o? De ce nu s-a limitat Dumnezeu la o lume spirituală, de ce a dorit să creeze și o lume materială? Tocmai în aceasta constă speranța noastră și anume în faptul că Dumnezeu și-a asumat toate riscurile creației în lumea materială și că El înțelege toate lucrurile. Dumnezeu a plătit un preț pentru acțiunea Sa, dar a creat lucruri extraordinare și omul ocupă un loc privilegiat printre ele. Dacă Dumnezeu și-a asumat riscurile creației lumii materiale și ne-a trimis și pe noi în această lume, noi care am sperat și mai înainte în Hristos suntem în paza iubirii și responsabilității divine.

 

 

Nou!

Navigare website

 

 

Mobile version!

Mesaje actualizate

 

Credinta personala si stiinta confesiunilor crestine

Avem doar două variante pentru care credem în Dumnezeu. Prima este frica de a nu fi pedepsiți cu iadul veșnic dacă nu credem și a doua este dragostea pe care un Dumnezeu atotputernic ne-o poartă fiecăruia dintre noi în mod individual....

uploaded: 13. 08. 2016

read more

 

Adevarul va va face liberi

Bisericile instituționale sunt prima treaptă pe calea către salvarea sufletelor și toți credincioșii trec în mod obișnuit prin această etapă. Cu toate acestea ele nu sunt și ultima treaptă a creșterii spirituale individuale ci sunt doar o treaptă primară...

uploaded: 09. 03. 2016

read more

 

Anticristul poate sa fie oprit

Foarte mulți oameni credincioși așteaptă să vină Anticristul pentru că venirea lui este o profeție biblică. Ei se gândesc anxios că vor trebui să îndure suferințe îngrozitoare când va veni acesta dacă nu se vor închina înaintea lui....

uploaded: 09. 03. 2016

read more

 

Laicitate, spiritualitate si societate

Credința creștină la fel ca orice credință religioasă poate să fie foarte utilă creșterii spirituale a fiecărui individ uman. Prin ea oamenii pot să regăsească speranța și temeiul bunătății....

uploaded: 30. 01. 2016

read more

 

Religia crestina in lumea de astazi

Pentru a clarifica afirmația că România este o țară creștină, afirmație trâmbițată de unii propagandiști care se pretind a fi vocea tradiției și apărători ai credinței creștine trebuie să pornim de la o anumită premisă...

uploaded: 29. 12. 2015

read more

 

Fanatismul religios

O credință religioasă foarte puternică poate duce la intoleranță atunci când întâlnește o altă credință religioasă la fel de puternică. Pentru un om care se angajează total într-o credință religioasă intoleranța față de alte religii este o tendință naturală...

uploaded: 15. 12. 2015

read more

 

Crestinii si Crestinismul divizat

Deseori, în ultima perioadă de timp, am fost întrebat de ce religie sunt și răspunsul a fost, cum este de la sine înțeles, mereu același, sunt Creștin. Din nefericire, aceasta a devenit o religie inacceptabilă pentru timpurile noastre.

uploaded: 26. 10. 2015

read more

 

Calea ingusta care duce la viata

Puritatea doctrinară și puritatea morală sunt două lucruri foarte diferite. Din nefericire mulți Creștini le confundă între ele și consideră că dacă este cineva mai fidel unei anumite doctrine creștine cu atât este mai pur din punct de vedere moral în ochii lui Dumnezeu...

uploaded: 21. 09. 2015

read more

Postul Crestin

Unele Biserici instituționale au denaturat practicarea Creștinismului așa cum a fost acesta indicat de Isus (Iisus). Ele au înlocuit învățăturile Mântuitorului cu tradiția lor adică cu tot felul de ritualuri care țin loc de o autentică practică creștină. Astfel postul a devenit un surogat prin care se înlocuiesc alte valori cum ar fi generozitatea, sacrificiul de sine, cinstea, interesul pentru aproapele nostru, dragostea creștină.

uploaded: 18. 07. 2015

read more

Chipul si asemanarea lui Dumnezeu

Toate doctrinele Bisericilor instituționale sunt imperfecte și mărginite în capacitatea lor de a îl cuprinde în înțelegerea lor pe Dumnezeu. Nici o organizație religioasă nu are capacitatea de a îl reflecta pe Dumnezeu în frumusețea caracterului Său...

uploaded: 05. 07. 2015

read more

Natura divina din om

Atunci când ne naștem nu suntem numai carne păcătoasă, avem în noi imaginea lui Dumnezeu, deoarece am fost făcuți după chipul și asemănarea Lui...

uploaded: 12. 06. 2015

read more

Libertatea de a il alege pe Dumnezeu si impietrirea inimii

Am scris eu oare, în articolul precedent, că Dumnezeu este nedrept și că salvează pe oricine dorește, în mod arbitrar, fără criterii, dar și că împietrește inima oricui dorește, și că astfel împiedică aceea persoană să fie salvată? Am afirmat cumva că Dumnezeu poate împietri inima unui om și astfel îl poate ține departe de credință, și că, după acest fapt, tot El îl azvârle apoi în iad, pentru a fi chinuit veșnic?...

uploaded: 10. 05. 2015

read more

Pacatul, vinovatia si responsabilitatea crestina

Religia creștină, la fel ca multe alte religiii, este un fenomen complex care nu se oferă cu ușurință celor credincioși, spre cunoaștere și spre înțelegere, în lipsa unor repere spirituale sigure. Reperele ne sunt necasare pentru a ne putea orienta și a da un sens credinței pe care o considerăm ca fiind și credința noastră. Să abordăm un prim reper...

uploaded: 21. 03. 2015

read more

Revolta lui Satana si necesitatea revelatiei

Este adevărat că Dumnezeu a iubit foarte mult lumea, a se înțelege toată creația Sa, încât a dat pe Fiul Său să moară pentru ea pe cruce. (Ioan 3; 16) Este la fel de adevărat că și omul, prin Omul Isus (Iisus) atât de mult l-a iubit pe Dumnezeu încât  s-a sacrificat pe Sine pentru El și a fost gata să își dea viața pe cruce pentru ca Dumnezeu să poată să guverneze în pace asupra universului și să poată să îl învingă pe Satana, dușmanul Său....

uploaded: 19. 02. 2015

read more

Fiul Omului

Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu le-ar fi arătat îngerilor dragostea pe care a dorit să o demonstreze la cruce, înainte de căderea în neascultare a lui Satana, ar fi spulberat dinainte orice îndoială a lor și nu ar mai fi fost nevoie de crucea Golgotei. Întrebarea este dacă pentru a putea face această demonstrație Dumnezeu avea nevoie absolută de om, adică dacă El putea manifesta această dragoste față de îngeri, așa cum a făcut-o față de oameni? ...

uploaded: 19. 01. 2015

read more

Multi sunt chemati dar putini sunt alesi

Alegerea pe care Dumnezeu o face, încă înainte de întemeierea lumii, în ceea ce privește mântuirea celor credincioși și a celor credincioase este prezentată în multe texte biblice și existența acestei alegeri nu are cum să fie tăgăduită de nimeni...

uploaded: 21. 12. 2014

read more

In Hristos si in Biserica

Isus (Iisus) a spus că acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Lui, acolo este și El. (Matei 18; 20) De aici reprezentanții instituțiilor bisericești au tras concluzia greșită că Biserica se află numai acolo unde sunt mai mulți credincioși adunați la un loc, acordând mai multă importanță locului, ca realitate materială și nu Duhului....

uploaded: 11. 12. 2014

read more

La om mantuirea este cu neputinta

El a spus de multe ori că o credință personală în Dumnezeu este mântuitoare. ”Credința ta te-a mântuit” este probabil una dintre cele mai uzuale formule intrate în mentalul colectiv. (Luca 7; 50) Mântuit este o formulă biblică care are două înțelesuri, adică vindecat de boli și de asemenea salvat pentru veșnicie. Isus (Iisus) a folosit cuvântul mântuit în ambele sensuri......

uploaded: 18. 10. 2014

read more

Daniel Branzei pastor al intunericului

Nu doresc să descurajez pe nimeni să citească Biblia, dimpotrivă, încerc să încurajez o analiză atentă, profundă, critică și mai ales spirituală a V.T. și a N.T. Când cineva insistă pe o citire literală el sau ea poate să fie întrebată: Tu de ce nu ți-ai tăiat mâna sau nu ți-ai scos ochiul, atunci când ai păcătuit, căci doar literal așa scrie în N.T. că ar fi bine să faci? (Marcu 9, -48).....

uploaded: 16. 10. 2014

read more

Slova omoara dar Duhul da viata

Nu doresc să descurajez pe nimeni să citească Biblia, dimpotrivă, încerc să încurajez o analiză atentă, profundă, critică și mai ales spirituală a V.T. și a N.T. Când cineva insistă pe o citire literală el sau ea poate să fie întrebată: Tu de ce nu ți-ai tăiat mâna sau nu ți-ai scos ochiul, atunci când ai păcătuit, căci doar literal așa scrie în N.T. că ar fi bine să faci? (Marcu 9, -48).....

uploaded: 16. 10. 2014

read more

Fals si uz de fals în Bisericile institutionale

Creștinismul este o religie care s-a reinventat continuu de-a lungul celor două milenii de existență și în care straturi succesive de învățături au acoperit, au modificat și au completat învățăturile lui Isus (Iisus) . În acest context, pe mine personal mă interesează să dezgrop învățăturile Lui autentice de sub ruinele spirituale ale doctrinelor creștine care au acoperit aproape complet intențiile fondatorului Creștinismului....

uploaded: 03. 10. 2014

read more

Iertarea de pacate

Concepția bazată pe faptul că anumite persoane au dreptul să ierte păcatele altor persoane nu are nici un fundament biblic, dacă nu se referă decât la iertarea păcatelor săvârșite exclusiv asupra celui în cauză. Din câteva texte ale N.T. s-a construit o doctrină falsă care stă la baza unui ritual religiosos...

uploaded: 14. 09. 2014

read more

Iertarea pacatelor si Biserica

Comunitățile creștine nu sunt niște ”separeuri,” niște ”cluburi” selecte în care cei și cele care aparțin de ele, o dată intrați în aceste comunități, să poată considera că reprezintă o elită aleasă, o dată pentru totdeauna. Ceilalți Creștini, alții decât ”frații” și ”surorile” de confesiune creștină sau membrii altor religii nu trebuiesc priviți ca niște adversari, deoarece Isus (Iisus) ne-a învățat că nu trebuie să considerăm pe nimeni dușmanul nostru....

uploaded: 03. 09. 2014

read more

Iertarea pacatelor si birocratia religioasa

Cine poate să ierte păcatele? O întrebare esențială al cărui răspuns ne deschide ușa către înțelegerea profundă a relațiilor dintre Dumnezeu și om...

uploaded: 18. 08. 2014

read more

Dogme si spiritualitate

Dogmele și doctrinele creștine sunt cea mai sigură cale pentru a ne îndepărta de învățăturile lui Isus (Iisus). Paradoxal, dar așa cum o dată cu Legea V.T. s-a înmulțit păcatul, după cum ni se spune în N.T., tot așa, o dată cu apariția dogmelor și doctrinelor creștine, oamenii s-au despărțit de experiența vie cu Hristos și au înlocuit această experiență vie cu niște opinii omenești despre Dumnezeu, opinii care au ajuns să fie impuse prin autoritatea instituțiilor bisericești.....

uploaded: 20. 07. 2014

read more

Darul deosebirii duhurilor si Anticrist

Descoperirea care este făcută în Isus (Iisus) nu este doar o descoperire făcută simțurilor, adică, în mod obiectiv, pe plan natural, martorilor care au participat la evenimente sau celor care citesc scrierile N.T....

uploaded: 13. 07. 2014

read more

Anticristul și Baptiștii necarismatici

Întrebarea legată de necesitatea de a fi carismatic, ca și Creștin, este, după părerea mea lipsită de sens și este promovată numai de aceia și acelea pentru care Creștinismul este doar o ideologie, un mijloc de manipulare a maselor de Creștini...

uploaded: 12. 05. 2014

read more

Daniel Branzei si Iosif Ton - propaganda mincinoasa

Daniel Brânzei își fundamentează atacul asupra lui Iosif Țon pe situarea acestuia de partea carismaticilor. Ce ne spune însă Biblia despre carismatism? Ca întotdeauna și în această problemă a carismatismului, N.T. ne oferă două seturi de învățături, care sunt susceptibile de a ne conduce la două tipuri diferite de concluzii...

uploaded: 14. 03. 2014

read more

Reforma din zilele noastre

Acest articol se bazează pe un dialog pe care l-am avut cu un membru al Bisericii instituționale Baptiste, pe care am să îl numesc d-l B, pentru motivul de a nu face public numele unei persoane, fără acordul acesteia. În acest dialog, printre altele d-l B mi-a prezentat următoarele idei, citez: ...

uploaded: 26. 02. 2014

read more

Biserica

Este greșită impresia conform căreia adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Biserica Spirituală Unică ar fi o entitate ineficientă, incapabilă să se mobilizeze în orice fel de acțiune practică. Biserica Spirituală Unică este, în primul rând, o unitate spirituală, adică uniunea ei este legătura duhovnicească care se realizează în și prin Duhul Sfânt. (Efeseni 4; 3) ...

uploaded: 26. 02. 2014

read more

Adevărata Biserică este Trupul lui Hristos

În ce fel trebuie înțeles că Hristos este Capul Bisericii? Este El Capul unei instituții religioase numită Biserică ? Capul căreia dintre numeroasele instituții bisericești este Isus (Iisus)? Este Isus (Iisus) Capul Bisericii instituționale Ortodoxe ...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Adunările creștine

Din nefericire, adunările creștine pot determina, prin modul în care ele profesează Creștinismul, un gen de deformare imagistică a relațiilor dintre Dumnezeu și om. Când spun imagistică mă referă la descrierea a cea reprezintă această complexă relație ...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Botezul în apă și nașterea din nou

Când începe nașterea din nou? Începe ea odată cu botezul în apă sau este independentă de acesta și poate începe fie înainte, fie după botez? Ce trebuie să înțelegem prin nașterea din apă? ...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Cercetați Scripturile

Nu am nici o teamă că fac greșeli în ceea ce scriu, dar fac tot posibilul să nu fac nici-o greșeală, pe baza luminii pe care o primesc, la fel ca orice Creștin, de la Dumnezeu și de asemenea pe baza unei bune documentări...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Credința personală

Biserica Spirituală Unică exista, de la început, nu am înființat-o eu, doar am descoperit-o și am identificat-o. Paradoxal, dar probabil că și dvs. faceți, chiar fără să știți, parte din ea, deoarece de ea aparțin toți credincioși adevărați...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Doctrine și cunoaștere

Sunt persoane care m-ar putea întreba de ce mă preocupă botezul în apă sau problema icoanelor. Dintr-un motiv foarte clar și anume din dorința de a prezenta Creștinismul ca fiind o cale deschisă și nicidecum închisă...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Esența învățăturilor lui Isus (Iisus)

Toată credința creștină se bazează pe ideea de sacrificiu de sine. Toată învățătura lui Isus (Iisus) presupune renunțarea la sine sau lepădarea de sine. În absolut toate învățăturile Sale...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Imperialismul spiritual

Mulți Creștini se înarmează cu doctrinele lor și pornesc să cucerească lumea. Ei sunt siguri că fac un lucru bun dacă reușesc să îi convingă pe alți oameni să creadă la fel ca și ei, căci ei nu au nici o îndoială că ei cunosc cel mai bine toate aspectele legate de Persoana lui ...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Jertfa lui Isus (Iisus)

Există două variante fundamentale de înțelegere a Creștinismului. În prima variantă, se consideră că Isus (Iisus) a murit pe cruce pentru noi și astfel, datorită meritelor Lui, fiecare din noi ...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Moaștele sfinților și ale sfintelor

De ce merg oamenii la sfinții morți și nu merg la sfinții vii? Unde sunt sfinții din zilele noastre într-o instituție bisericească, cea ortodoxă, aceea care face atâta caz de moaștele sfinților?...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Natura lui Dumnezeu

Bisericile instituționale ne învață greșit despre modul cum trebuie să înțelegem învățăturile lui Isus (Iisus). Care este teoria în spatele învățăturilor lor? Dumnezeu este văzut ca o Ființă Supremă...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Pescar de oameni

Exact la fel se întâmplă și în zilele noastre. Trei mari tipuri de cozi se regăsesc în România. Cozile la ghișee, cozile la ajutoarelep venite de la U.E. și cozile la moaște. Cele două din urmă, prezintă aceeași logică...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Predestinarea celor aleși de Dumnezeu

Dumnezeu cunoaște toate lucrurile înainte de a se întâmpla, din veșnicie. Știe chiar și reacția noastră la chemarea Lui. Chemarea lui Dumnezeu este personală, adică fiecare persoană primește chemarea sa...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Religia rlui Isus (Iisus)

Care a fost religia de care a aparținut Isus (Iisus)? A fost Isus (Iisus) Evreu și a aparținut de religia iudaică? A negat Isus (Iisus) religia iudaică...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Revelația generală și revelația personală

Credința creștină nu poate fi obligatorie pentru nimeni și nu poate fi impusă și lipsa ei nu poate fi reproșată nimănui deoarece credința nu este un lucru natural, evident pentru fiecare om, ci este un fenomen supranatural...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Rugăciunea este o experiență personală

Cum trebuie să ne rugăm? Isus (Iisus) ne-a învățat cum trebuie să ne rugăm, dar instituțiile bisericești ne învață altceva. Pe cine trebuie să ascultăm?...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Voia lui Dumnezeu

V.T. prezintă istoria unui eșec. Este vorba despre eșecul relației dintre om și Dumnezeu. Omul eșuează în încercarea sa de a fi pe placul lui Dumnezeu și, de asemenea, Dumnezeu eșuează în încercarea Sa...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Biserica Spirituală Unică și Biserica instituțională Ortodoxă

Principala deosebire dintre Biserica Spirituală Unică și Biserica instituțională Ortodoxă este aceea că prima este o realitate spirituală, adică o unitate în Duh și cea de-a doua este o instituție bisericească, o organizație religioasă. Biserica Spirituală Unică este formată din toți Creștinii născuți din nou...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Cea mai mare poruncă

Care este cea mai mare poruncă? Toți Creștinii răspund cu ușurință la această întrebare. Este porunca iubirii, adică să îl iubim pe Dumnezeu, cu toată ființa noastră și pe aproapele nostru la fel ca pe noi înșine...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Dumnezeu și omul

Unii Creștini au fost învățați să fugă de filozofie tocmai pentru că filozofia le poate deschide mințile și instituțiile bisericești nu au nevoie de oameni care să pună întrebări la care ele să nu poată să răspundă...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Omul este icoana lui Dumnezeu

Eu nu mă închin în fața icoanelor și mai ales detest să îmi ating fruntea de ele, dar doresc să fiu obiectiv în analizele mele și nu aș vrea, în nici un caz să fiu părtinitor, favorizând o doctrină a unei confesiuni creștine în defavoarea doctrinei altei confesiuni creștine...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Împărăția Lui Dumnezeu și Biserica

Cum trebuie să fie concepută Împărăția lui Dumnezeu? Este tot universul, eventual multiversul, un vast imperiu ”teritorial,” la conducerea căruia se află un Împărat pe care noi îl numim Dumnezeu? Este mai degrabă Împărăția lui Dumnezeu o Împărăție spirituală...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Păcatul mândriei

Mulți credincioși creștini se consideră pe ei înșiși sfinți și fără păcate. Ei nu consumă băuturi alcoolice, nu fumează și nu comit adulter, au deci toate ingredientele pentru a se putea considera sfinți...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Programe de adorație la comandă

Este foarte ciudat faptul că noi îl adorăm pe Isus (Iisus) pentru că este Fiul lui Dumnezeu dar nu ne adorăm între noi, cu toate că, prin nașterea din nou și noi devenim fii și fiicele lui Dumnezeu, adică copiii Lui. Mulți spun că trebuie să îl adorăm pe Isus (Iisus) deoarece El a murit pentru noi pe cruce...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Tatăl nostru care este în Ceruri și în noi

Trebuie să spunem lucrurile până la capăt. Isus (Iisus) nu doar că a murit pe cruce pentru noi și în locul nostru, dar El și trăiește pentru noi și în locul nostru, după învierea Sa. Iată textele biblice care ne spun acest lucru...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Botezul în apă

Eu nu am afirmat niciodată că botezul în apă nu este necesar. Eu afirm că botezul în apă, fie că este săvârșit asupra copiilor, fie că este săvârșit asupra maturilor are aceeași valoare simbolică...

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Credința creștină și credulitatea

Biblia nu a fost inspirată cuvânt cu cuvânt, de către Dumnezeu. Principiul inspirației verbale poate fi respins cu ușurință datorită numeroaselor neconcordanțe, pe care Biblia le conține. În același timp, Biblia conține mesajul lui Dumnezeu...

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Dialog cu un baptist

Dumneavoastră, în articolul dvs. de fond, susțineți următoarele: ”Dacă Biserica Domnului și-a pierdut punctul de plecare în învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, de ce nu am putut vedea intervenția Duhului Sfânt în istoria Bisericii lui Cristos?....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Dogmele și doctrinele religioase

Dogmele și doctrinele religioase nu sunt oameni, sunt doar păreri umane parțiale și relative despre Dumnezeu și de aceea nu pot fi mântuite. Cu toate acestea, există oameni care sunt un fel de personificare a unor dogme și doctrine creștine....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Dragostea de Dumnezeu

Mulți se laudă că îl iubesc pe Isus (Iisus) Hristos, dar sincer să fiu eu nu îi cred. Aceasta deoarece cu toate că Isus (Iisus) Hristos este în mijlocul lor, ei nici măcar nu îl observă...

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Legea și harul

Isus (Iisus) ne-a spus că El nu a venit să strice Legea, ci să o împlinească și cu toate că El nu a stricat Legea, El a schimbat-o, în unele din aspectele ei cele mai importante, pentru ca să poată să ne reveleze....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Pocăința din dragoste

În măsura în care omul are nevoie să fie iubit de Dumnezeu, în aceeași măsură și Dumnezeu are nevoie să fie iubit de om. Dacă nu ar fi așa ar însemna că Dumnezeu....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Răspuns la mesajul unui papă

Am citit pe un site un mesaj al papei de la Roma, transmis cu ocazia unei audiențe recente la Vatican. Acest mesaj mi s-a părut foarte interesant, cu recunoașterea anumitor adevăruri....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Ucenicii lui Isus (Iisus)

În textele de mai jos avem cea mai fidelă imagine a Bisericilor instituționale de astăzi, care rezultă din privirea pe care Isus (Iisus) a aruncat-o asupra instituției religioase, din vremea Sa. De atunci și până acum nimic nu s-a schimbat....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Judecata viitoare

În ceea ce privește Judecata viitoare, N.T. ne pune la dispoziție două grupuri de texte, care, cel puțin în aparență, se contrazic între ele. N.T. nu este o carte precisă, ci una complexă, care conține în sine mai multe posibile interpretări. Iată primul grup de texte.....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Copil al lui Dumnezeu

Iată câteva texte biblice a căror alăturare este deosebit de dificilă. Mai întâi am să citez aceste texte biblice și apoi am să explic de ce afirm că o comparație făcută între ele creează dificultăți majore de interpretare.....

uploaded: 07. 07 2013

read more

Credinta în Isus (Iisus) si asemanarea cu El

Nu există nici o diferență de fond între instituția religioasă evreiască și instituția religioasă creștină. Și una și cealaltă se bazează pe reguli, pe care pretind că le-au primit toate de la Dumnezeu.....

uploaded: 07. 07 2013

read more

Creștinismul

Mai este relevantă credința creștină, în zilele noastre? Eu spun că da și iată câteva considerente pentru care dau acest răspuns. În primul rând, credința creștină este un aliat de nădejde pentru aceia sau acelea care aspiră către frumusețea morală și binele moral.....

uploaded: 07. 07 2013

read more

Trupul lui Hristos

Există o singură Biserica și aceasta este Trupul lui Hristos. Aceasta este Biserica Spirituala Unica, denumire pur convenționala. Biblia vorbește în nenumărate texte ale ei despre aceasta realitate spirituala.....

uploaded: 07. 07 2013

read more

Ordinea lui Dumnezeu si ordinea oamenilor

Dumnezeul creștin este un Dumnezeu al ordinii dar al unei alte ordini decât a celei lumești. Există o deosebire esențială între ordine, așa cum o înțeleg oamenii în mod obișnuit și ordine, așa cum o înțelege Dumnezeu.....

uploaded: 07. 07 2013

read more

Un nou răspuns către pastor

Pavel i-a organizat pe Creștinii lumești în ierarhii, având o ordine asemănătoare cu aceea a oricărei instituții omenești, de exemplu a statelor, guvernelor, ministerelor, întreprinderilor etc.....

uploaded: 07. 07 2013

read more

Iertarea si pedeapsa lui Dumnezeu

Bisericile instituționale promovează intensiv o imagine despre Dumnezeu, desprinsă direct din paginile V,T. și în care se desfășoară o metodă pedagogică, presupusă a fi fost folosită de El, dar care nu a reușit să convingă pe poporul Său. Acestea îl prezintă pe Dumnezeu ca pe un Stăpân Absolut, căruia trebuie să ne supunem necondiționat și care pedepsește păcatul, fără cruțare. Se perpetuează o imagine despre Dumnezeu, care nu scoate în evidență esența Sa....

uploaded: 05. 06 2013

read more

Comunitatile crestine

Adevăratele comunități creștine ar trebui să fie centre spirituale și sociale care să nu fie axate pe respectarea unor doctrine sau dogme fixe și obligatorii, ci să graviteze în jurul manifestărilor puterii lui Dumnezeu și a servirii celor în nevoie. Toată activitatea acestor centre spiritual-sociale ar trebui să se concentreze pe slujirea celor săraci, a văduvelor, a celor bolnavi și a celor handicapați...

uploaded: 05. 06 2013

read more

Credinta este un dar primit de la Dumnezeu

Nimeni nu trebuie să creadă decât ce îi dă Dumnezeu să creadă și aceasta este esența credinței creștine. Dacă este un dar, atât faptul credinței dar și conținutul acesteia, atunci înseamnă că ea nu poate fi impusă de oameni. Dacă conținutul credinței creștine este un dar care vine direct de la Dumnezeu și care se adresează conștiinței celui sau celei credincioase, atunci înseamnă că această credință personală nu poate să vină din afară, ci din înăuntrul unei persoane...

uploaded: 05. 06 2013

read more

Isus (Iisus) Fiul lui Dumnezeu

Toate Bisericile instituționale, inclusiv marile mișcări evanghelice din Vestul Europei, care se manifestă în prezent, au construit și continuă să prezinte o imagine ciudată a lui Dumnezeu. El este considerat a fi o entitate, asemănătoare cu omul, pentru că oamenii au fost creați după chipul și asemănarea Lui și care are toate trăsăturile omului, dar absolutizate...

uploaded: 05. 06 2013

read more

Isus (Iisus) Hristos nu este Singurul nascut din Tatal

Iată mai jos câteva texte biblice, dintre care unele se contrazic doar aparent între ele, dar și texte între care există contradicții reale, care influențează câteodată decisiv modul de înțelegere a învățăturilor lui Isus (Iisus). Un prim grup de texte din N.T. afirmă că Dumnezeu are un singur Fiu și un al doilea grup afirmă că El are mai mulți fii și fiice. Aceasta nu este decât o contradicție...

uploaded: 05. 06 2013

read more

Raspuns la mesajul unui pastor

Una este ceea ce a învățat Isus (Iisus) pe oameni și alta este ceea ce au făcut oamenii din învățătura Lui, inclusiv ceea ce au făcut oamenii din învățăturile apostolului Pavel. Eu fac o deosebire netă între învățătura curată a lui Isus (Iisus)...

uploaded: 05. 06 2013

read more

Numai Dumnezeu iarta pacatele

În ceea ce priveşte problema puterii oamenilor de a ierta păcatele altor oameni, N.T. ne furnizează două relatări foarte diferite. Una dintre acestea se află în evanghelia după Matei în cap. 16, iar ceea de a două se găseşte în Evanghelia după Ioan, la cap. 20. Iată ce ne spune textul din Matei...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Biblia și inspirația divină

Este vreo diferenţă între faptul că textele N.T. doar conţin inspiraţia lui Dumnezeu sau că ele sunt în totalitate ‚insuflate’ de Dumnezeu? Există o mare diferenţă. Dacă textele sunt ‚insuflate,’ această înseamnă că alegerea...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Biserica și sfințenia

Dumnezeu ne face liberi dar instituţiile bisericeşti ne judecă această libertate....

uploaded: 07. 05 2013

read more

Despre cine poartă semnul fiarei 666

Semnul fiarei 666 nu este doar un cip, implantat la fiecare cetăţean de pe planetă, poate fi şi acesta parte dintr-o etapă; semnul fiarei 666 reprezintă în esenţă impunerea autorităţii umane...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Despre cum ne iubeşte Dumnezeu

Unii Creştini sunt ca nişte baloane cu aer. Se înalţă spre înălţimi dar înăuntru lor este numai aer. Susţin cu tărie Biblia dar nu ştiu nimic despre felul în care a fost scrisă...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Despre esenţa credinţei creştine

Eu cred că N.T. are un spirit al său. Întrebarea este: „Care este esenţa creştinismului, resorturile sale adânci, sensurile sale intime?” Cred că Biblia ne spune că ne este deschisă calea pentru a deveni fiinţe evoluate spiritual, ...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Iesirea din Babilon

Eu nu vă spun să nu mergeţi în adunările voastre sau în Bisericile voastre locale, eu vă spun mergeţi dar priviţi-le cu alţi ochi, adică cu ochi duhovniceşti, nu doar lumeşti. Nu vă părăsiţi adunările voastre este un îndemn biblic, dar va veni o vreme când...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Imaginea lui Isus (Iisus) Hristos modificată de instituţiile bisericeşti

Bisericile instituţionale au creat imaginea unui Isus (Iisus) (IIsus (Iisus)) Hristos, care este Domn şi Stăpânitor, într-un mod în care conducătorii politici ai acestei lumi sunt domni şi stăpânitori. Nu există dovezi biblice care să susţină această versiune...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Infailibilitatea Bibliei

Cuvântul lui Dumnezeu este scris cu sângele lui Isus (Iisus) în inimile noastre. Nici o carte din lume nu este infailibilă, adică fără greşeală, nici chiar Biblia. Nici un om pe lume nu este infailibil...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Instituție bisericească și comunitate creștină

Prin „instituţie bisericească,” sau „Biserică instituţională” eu nu acuz şi nu condamn colectivităţile creştine. Eu critic sistemul prin care, în baza unor reguli şi tradiţii pur umane...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Icoane adevărate şi icoane false

Icoanele adevărate şi vii sunt fiinţele noastre interioare, atunci când sunt schimbate după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, prin naşterea din nou...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Învăţăturile lui Isus (Iisus)

Isus (Iisus) a cerut tuturor ucenicilor săi, bărbaţi şi femei, tuturor celor care îl urmau şi se considerau ucenicii Lui, să iubească pe cei, pe care îi considerau fraţi şi surori...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Învăţăturile lui Isus (Iisus) şi învăţăturile apostolului Pavel

Apostolul Pavel nu a fost un eretic, a fost o persoană care a influenţat, mai mult decât oricine dezvoltarea Creştinismului, spre bine şi spre rău...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Suntem împreună lucrători cu Dumnezeu

Nu am nici o teamă că fac greșeli în ceea ce scriu, dar fac tot posibilul să nu fac nici-o greșeală, pe baza luminii pe care o primesc, la fel ca orice Creștin, de la Dumnezeu și de asemenea pe baza unei bune documentări în materia la care mă refer. De ce nu îmi este teamă ca făcând anumite greșeli voi induce...

uploaded: 24. 04 2013

read more

Biblia și Isus (Iisus)  

N.T. este o culegere de cărți care cuprind în ele descrierea unei Persoane, nu a unei doctrine. Această culegere de cărți nu ne învață propriu zis ce să facem, ca să fi mântuiți, ci doar ne prezintă felul de a fi, caracterul ...

uploaded: 24. 04 2013

read more

Dumnezeu este dragoste

Dacă ar fi să îmi conduc opțiunile după imaginea despre Dumnezeu, pe care o creează Bisericile instituționale aș renunța la Creștinism. Care este explicația pentru o astfel de decizie potențială?  ...

uploaded: 24. 04 2013

read more

Unde sunt doi sau trei adunați în numele lui Isus (Iisus)

Ce este Biserica? Unde sunt doi sau trei, adunați în numele lui Hristos acolo este și El. (Matei 18; 20) Adunați în numele lui Hristos, înseamnă de fapt adunați în Duhul lui Hristos,  ...

uploaded: 24. 04 2013

read more

Instituția Bisericii

Ce sunt instituțiile bisericești? Mai întâi trebuie clarificată problema de a stabili ce sunt instituțiile în general și după aceea de a vedea ce specific au instituțiile bisericești. Instituțiile sunt organe ...

uploaded: 12. 04 2013

read more

De asemenea este scris

Mulți predicatori spunoamenilor doar ce vor aceștia să audă, pentru ca în felul acesta să devină cunoscuți și apreciați. Ei știu ce așteaptă oamenii de la ei și vorbesc în așa fel încât să câștige notorietate, cu orice preț. Ei nu fac decât să folosească vechiile clișee și tradiții omenești cu care sunt obișnuiți...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Dumnezeu locuieşte în noi

În credinţa creştină aspectul individual trebuie să aibă prioritate asupra aspectului social, de comunitate. Mai întâi trebuie să fim în legătură cu Dumnezeu, chemați de El şi numai după aceia putem să manifestăm ceea ce suntem. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu nu locuiește în noi, nu putem să avem relații creștinești autentice...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Comerțul cu suflete

Este o greșeală să credem că există unele doctrine, bune și că altele sunt greșite. Confesiunile Neo-protestante nu au doctrine mai bune decât Biserica instituțională Ortodoxă, decât cea Romano Catolică, sau decît cele Protestante sau Reformate. Neo-protestanții se mândresc că ei nu se închină la idoli, dar cine se închină în prezența unei imagini a lui Isus (Iisus)...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Isus (Iisus) modelul nostru de credință

Este o greșeală să credem că există unele doctrine, bune și că altele sunt greșite. Confesiunile Neo-protestante nu au doctrine mai bune decât Biserica instituțională Ortodoxă, decât cea Romano Catolică, sau decît cele Protestante sau Reformate. ...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Păcatele cu voie și jertfa lui Isus (Iisus) partea a III a (Biblia Cornilescu)

În V.T. existau două feluri de greșeli sau păcate, pe care o persoană le putea săvârși înaintea lui Dumnezeu și acestea erau păcatele cu voie și păcatele fără voie. Pentru primele nu exista nici o șansă de iertare și cel sau cea care le săvârșea era imediat condamnat la moarte pe mărturia a doi sau trei martori...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Să nu părăsiți adunările voastre

Să nu părăsiți adunările voastre, cum au unii obiceiul să facă este un verset care conține un mesaj complex. Ce a vrut să ne spună autorul epistolei către Evrei, prin acest verset?...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Puterea de a lega și dezlega păcatele II (Biblia Cornilescu)

Întrucât în articolul anterior am afirmat că există contradicții între două texte biblice doresc să dezvolt acest subiect și să analizez și o altă posibilă interpretare. În ceea ce privește autoritatea de a lega și dezlega păcatele, în N.T. ne sunt oferite două texte diferite, în legătură cu acela sau aceia...

uploaded: 08. 03 2013

read more

Puterea de a lega și dezlega păcatele I (Biblia Cornilescu)

În ceea ce priveşte problema puterii oamenilor de a ierta păcatele altor oameni, N.T. ne furnizează două relatări foarte diferite și aflate în contradicție, una cu cealaltă. Una dintre acestea se află în evanghelia după Matei în cap. 16, iar ceea de a două se găseşte în Evanghelia după Ioan, la cap. 20. Iată ce ne spune textul din Matei...

uploaded: 08. 03 2013

read more

Dumnezeu ne învață direct toate lucrurile (Biblia Cornilescu)

Ori ne spune Dumnezeu direct, în conștiință, ce trebuie să facem, ca să fim mântuiți, ori ne spun Bisericile instituționale. Dumnezeu ne spune să iubim, Bisericile instituționale ne spun să ne supunem unor reguli stricte și să ne supunem chiar lor...

uploaded: 08. 03 2013

read more

Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu (Biblia Cornilescu) 

La prima vedere cele două texte sunt deplin concordante, dar nu este așa. Pavel ne îndeamnă către un anumit fel de compromis, dar Petru și apostolii ceilalți considerau că trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu, decât de oameni...

uploaded: 08. 03 2013

read more

În dragoste nu este frică (extrase din Biblia Cornilescu)

Una este să îți fie frică de mânia lui Dumnezeu și cu totul altceva este ”frica iubirii,” adică să fi atent și grijului să nu greșești față de Acela pe care îl iubești. Cu alte cuvinte, acela sau acea care iubește cu adevărat are o grijă deosebită...

uploaded: 08. 03 201

read more

Păcatele cu voia și jertfa lui Isus (Iisus) II (extrase Biblia Cornilescu)

Care este contextul în care ne spune Pavel că nu mai există jertfă pentru păcate, pentru cei care păcătuiesc cu voia, în epistola către Evrei cap. 10, vers. 26? În primul rând, Pavel le scria Evreilor și se referea la inutilitatea practicării jertfelor din V.T...

uploaded: 08..3 2013

read more

Pocăință și Biserica adevărată (cu extrase din Biblia Cornilescu)

Bisericile instituţionale sunt nişte verigi intermediare, între noi şi Dumnezeu. Nu avem nevoie de instituţii bisericeşti, de dogme şi doctrine obligatorii, pentru a fi credincioşi. Nu mă refer desigur la desființarea comunităților creștine, nici pe departe...

uploaded: 23. 02 2013

read more

 

Biserica Spirituală Unică și Martorii lui Iehova

Există o deosebire fundamentală, în problema Trinității, între Biserica Spirituală Unică și Martorii lui Iehova. Cei din urmă, sunt o instituție bisericească, care susține o anumită doctrină, cu privire la Trinitate. Biserica Spirituală Unică lasă deschisă...

uploaded: 23. 02 2013

read more

Păcatele cu voia și jertfa lui Isus (Iisus) (extrase Biblia Cornilescu)

Dintr-un singur text biblic, înțeles greșit și în afara contextului său s-a creat o doctrină care are menirea să descurajeze pe credincioși și să îi facă dependenți de Bisericile instituționale. Nici un text biblic nu trebuie înțeles singur, izolat...

uploaded: 23. 02 2013

read more

Dragostea este împlinirea Legii

Ori ne spune Dumnezeu direct, în conștiință, ce trebuie să facem, ca să fim mântuiți, ori ne spun Bisericile instituționale ce trebuie să realizăm pentru mântuire. Dacă învățătura despre mântuire vine din interior, de ce mai trebuie să vină din afară?...

uploaded: 12. 02 2013

read more

Hristos în noi nădejdea slavei

Îl cunoaştem pe Dumnezeu, atunci şi numai atunci când locuieşte în noi. Când El locuieşte în noi îl cunoaştem pe El ca într-o oglindă, atunci când ne cunoaştem pe noi înşine. Experienţa noastră personală este experienţa noastră cu Dumnezeu şi fiecare zi scursă înseamnă o mai bună cunoaştere a Lui...

uploaded: 12. 02 2013

read more

Să nu ne lăsăm înşelaţi!

Instituţiile bisericeşti sunt o imagine deformată şi prin urmare înşelătoare a Împărăţiei lui Dumnezeu. Nimic din cea ce este pe pământ nu va mai fi în Ceruri, în afara celor mântuiţi, dar şi aceştia vor fi schimbaţi. În Împărăţia lui Dumnezeu nu va mai exista aceeaşi organizare ca cea existentă ...

uploaded: 12. 02 2013

read more

Întâlneşte-l pe Isus (Iisus)

Nu trebuie să mergi la Ierusalim, la sfântul mormânt pentru asta. Acolo vei vedea doar mormântul gol, dar Isus (Iisus) a înviat şi nu îl găseşti acolo. Isus (Iisus) este la uşa ta şi bate. Dacă îi deschizi El pătrunde în fiinţa ta şi va locui cu tine în veci...

uploaded: 12. 02 2013

read more

Dumnezeu locuieşte în noi (cu extrase din versiunea ortodoxă a Bibliei)

În credinţa creştină aspectul individual trebuie să aibă prioritate asupra aspectului social, de comunitate. Mai întâi trebuie să fim în legătură cu Dumnezeu, chemați de El şi numai după aceia putem să manifestăm ceea ce suntem. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu nu locuiește în noi...

uploaded: 30. 01 2013

read more

Dumnezeu este Tatăl fiecărui credincios în parte (cu extrase din Biblia ortodoxă)

Instituţiile bisericeşti ne impun ce trebuie să credem şi ce trebuie să facem sau să nu facem, ca şi cum ele ar fi tutorii sau curatorii noştri spirituali. Ele sunt falşi tutori, falşi curatori şi falşi părinţi, deoarece fiecare om, care trăieşte pe pământ are dreptul să aibă ca Tată pe Dumnezeu...

uploaded: 30. 01 2013

read more

Adevărata practică a Creştinismului (cu extrase din traducerea Cornilescu a Bibliei)

Practica Creştinismului nu constă în principal în a ne duce duminica la adunările creştine şi de a participa la slujbe sau la spectacole şi festivităţi prin care îi dăm recunoaşterea lui Dumnezeu...

uploaded: 30. 01 2013

read more

Cine ne-a văzut pe noi l-a văzut pe IIsus (Iisus)

Din nefericire oamenii l-au transformat pe IIsus (Iisus) Hristos într-un idol. El este prezentat ca fiind întruchiparea unui ideal la care este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, de ajuns...

uploaded: 30. 01 2013

read more

IIsus (Iisus) Apa vieţii şi Boboteaza

Oare a bea din Apa vieţii care este IIsus (Iisus) şi a bea din apa care este agiasma mare este acelaşi lucru? Eu afirm că nu este, deoarece Apa vie, care este IIsus (Iisus) se transformă într-un izvor de apă vie...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Război cu Isus (Iisus)

De unde absurditatea că cenuşa şi pământul, adică solul, sunt două substanţe calitativ diferite? Dacă luăm un pumn de cenuşă şi îl amestecăm cu pământ prelevat din sol vom vedea că ele devin o combinaţie uniformă, greu de separat. În fapt, solul este format şi din multă cenuşă provenită de la animale sau vegetaţie arse, de a lungul timpului...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Veşnicia vieţii şi moartea trupului biologic

Indiferent dacă în momentul înmormântării noastre se face sau nu o slujbă religioasă destinul nostru veşnic este acelaşi. Suntem judecaţi de Dumnezeu după ceea ce suntem, adică am ajuns să fim, în timpul vieţii noastre pe pământ şi nicidecum după ceea ce pot face Bisericile instituţionale pentru noi.

uploaded: 07. 01 2013

read more

Isus (Iisus) ne mântuieşte

Nici un om şi nici o instituţie bisericească nu are monopolul mântuirii. Isus (Iisus) este singurul Mântuitor. Nu este greşit să îl urmezi pe Isus (Iisus), fiind într-un cult, este chiar foarte, foarte, foarte bine. La un moment dat...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Vehicule ale păcatului şi morţii ( cu extrase din traducerea ortodoxă a Bibliei)

În zilele noastre instituţiile bisericeşti îndeplinesc aceeaşi funcţie, ca şi Legea în V.T. Prin regulile şi tradiţiile lor, în loc să se producă o creştere spirituală a membrilor lor, în realitate se înmulţeşte păcatul...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Vehicule ale păcatului şi morţii ( cu extrase din traducerea Cornilescu a Bibliei)

În zilele noastre instituţiile bisericeşti îndeplinesc aceeaşi funcţie, ca şi Legea în V.T. Prin regulile şi tradiţiile lor, în loc să se producă o creştere spirituală a membrilor lor, în realitate se înmulţeşte păcatul. Bisericile instituţionale ...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Isus (Iisus) Lumina din noi

Dumnezeu trimite oamenii Săi ca prin ei să răspândească lumina. Totuşi pentru aceia care vor să doarmă, lumina îi oboseşte şi vor să o stingă. Pentru aceia pe care îi deranjează lumina şi vor să doarmă, eu le urez somn uşor ...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Adevărata Biserică a lui Dumnezeu şi viitorul

Adevărata Biserică a lui Dumnezeu este una singură şi se află într-o perfectă unitate spirituală, între membrii ei şi cu Dumnezeu. Multitudinea de Biserici instituţionale sunt o imagine falsă a lui Dumnezeu şi a Bisericii adevărate...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Adventiştii de ziua a 7 a şi Isus (Iisus) 

Adventiştii sunt Evreii Noului Testament. La fel ca şi Evreii Vechiului Testament ei îl răstignesc, pentru a doua oară, pe Isus (Iisus). Evreii V.T. au răstignit trupul lui Isus (Iisus) şi Adventiştii de ziua a 7 a răstignesc Duhul lui Isus (Iisus). Cum se întâmplă acest lucru? ...

uploaded: 01.12 2012

read more

 

Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni

Capul unui om spiritual, este spiritul care locuieşte în el sau în ea. Capul unui Creştin trebuie să fie Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care este şi Duhul lui Hristos, după cum ne învaţă N.T. (Romani 8; 9) ...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Facă-se doar voia lui Dumnezeu pe pământ

Directivele date în epistolele către Timotei nu aparţin lui Pavel, căci este de acum de notorietate că nu el a scris aceste epistole. Sunt scrise de altcineva şi prezentate sub pseudonimul Pavel...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Locul unde se evanghelizează

Femeile fac tot timpul muncă de evanghelizare. Care este deosebirea între a învăţa pe cineva pe stradă, la piaţă sau la locul de muncă, despre Dumnezeu şi a învăţa aceleaşi persoane într-o clădire...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Sfinţii la a doua venire a lui Isus (Iisus)

Ce se înţelege prin rămăşiţă, adică cei sfinţi, care vor rezista până la urmă şi care vor fi salvaţi, cu ocazia celei de a doua reveniri a lui Isus (Iisus)? Textul din cartea Apocalipsa lui Ioan este foarte clar:...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Naşterea din nou

Fiecare credincios trebuie să fie născut din nou, în mod personal şi nu doar sfinţii din calendar, în caz contrar nu are nici o şansă pentru a fi mântuit şi a locui cu Dumnezeu în Împărăţia Sa, pentru veşnicie...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Mai rău ca mormintele

Destule persoane din România obişnuiesc să meargă la cimitirul Belu Catolic, din Bucureşti pentru a se ruga în jurul unui grup de 9 morminte, care mărturisesc ei că îi ajută şi că urmare a rugăciunilor lor li se împlinesc dorinţele....

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Doctrinele religioase creştine şi primele Biserici

Primele comunităţi creştine nu aveau o doctrină obligatorie, fixă şi determinată. Erau conduse direct de Duhul Sfânt şi nu indirect prin intermediul funcţionarilor religioşi, care pretind că ştiu cel mai bine, toate lucrurile, legate de Dumnezeu...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Interpretarea Bibliei

Biblia nu se poate înţelege corect, dacă lăsăm pe din afară câte un verset, de care nu vrem să ţinem cont şi despre care nu se vorbeşte niciodată, în adunările creştine. De exemplu, ce a vrut apostolul Pavel să spună când a făcut afirmaţia...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Responsabilitate creştină

În societate, femeile au un rol deosebit de important, fiind câteodată chiar şi şefi de stat. În viaţa profesională femeile îndeplinesc şi funcţiile cele mai complexe şi grele, fiind mecanici, constructori, poliţiste, judecători...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Autoritatea religioasă

Autoritatea spirituală impusă asupra conştiinţelor noastre este o construcţie artificială şi falsă. Instituţiile bisericeşti îşi bazează autoritatea asupra noastră pe o interpretare total greşită a învăţăturilor lui Isus (Iisus). El nu a făcut nici o diferenţă între oameni, atunci când le-a cerut să se iubească unii pe alţii, aşa cum iubeşte El...

uploaded: 05.12 2012

read more

 

Ordinea Creaţiei

Întrucât s-a adus ca şi un contra argument la un articol al meu ideea că superioritatea bărbatului asupra femeii se bazează pe ordinea creaţiei, mă simt dator să răspund la aceasta. Se pare că în cartea Geneza a Bibliei scrie că mai întâi a fost creat bărbatul şi după aceea femeia şi din acest motiv bărbatul ar avea întâietate, faţă de femeie...

uploaded: 05.12 2012

read more

 

"Hrană tare" şi "lapte" în Creştimism

Bisericile instituţionale sunt obligate să servească mai mult ‚lapte,’ decât hrană tare, deoarece în mijlocul lor sunt mulţi Creştini „lumeşti,” care înţeleg numai de ordine şi disciplină, de autoritatea impusă asupra lor, decât de glasul lui Dumnezeu, care vorbeşte în propria conştiinţă, a celui născut din nou. În N.T. există şi hrană tare şi doresc...

uploaded: 05.12 2012

read more

 

O Persoană nu o doctrină

Atât eu cât şi reprezentanţii Bisericii instituţionale Adventiste de ziua a 7 a, avem acelaşi scop şi anume încercăm să avertizăm omenirea asupra pericolele viitoare, care planează asupra sa şi care sunt descrise în cartea Apocalipsa lui Ioan, ultima carte a Bibliei. Diferenţa între noi este de viziune asupra Bibliei şi desigur şi asupra viitorului...

uploaded: 05.12 2012

read more

 

În Împărăţia lui Dumnezeu nu se va ţine o zi de odihnă

Adventiştii de ziua a 7 a susţin că este necesar să ţinem o zi de odihnă şi aceasta trebuie să fie sâmbăta, în caz contrar nu putem să fim mântuiţi. Aşa au fost învăţaţi de Elen G. White şi aşa, cred ei că trebuie să fie...

uploaded: 01.12 2012

read more

 

Despre Sabat şi semnificaţia sa

Adventiştii de ziua a 7 a susţin că este necesar să ţinem o zi de odihnă şi aceasta trebuie să fie sâmbăta, în caz contrar nu putem să fim mântuiţi. Aşa au fost învăţaţi de Elen G. White şi aşa, cred ei că trebuie să fie...

uploaded: 01.12 2012

read more

 

Adventiştii de ziua a 7 şi miezul doctrinei lor

Nu există nici o dovadă în Biblie că primii Creştini dintre neamuri considerau ţinerea unei anumite zile de odihnă ca fiind obligatorie. Primii Creştini, care erau Evrei convertiţi, continuau să respecte sabatul şi alte obiceiuri evreieşti. Pentru Creştinii dintre neamuri lucrurile nu erau atât de clare...

uploaded: 01.12 2012

read more

 

Fecioara şi "curva" cea mare

Când va reveni pe norii cerului, în glorie şi slavă, împreună cu sfinţii îngeri, Isus (Iisus) va răpi la cer pe toţi cei care sunt ai Lui, un singur popor, indiferent de confesiunea creştină la care aceştia vor fi aparţinând. Isus (Iisus) nu îi va întreba dacă au fost Ortodocşi, Romano sau Greco Catolici, Reformaţi, Protestanţi sau Neo-protestanţi...

uploaded: 26.11 2012

read more

Argumente şi tradiţie

În toată lumea aceasta numai Româncele şi Rusoaicele poartă batic şi stau deoparte în Biserici şi rezultatele se văd, adică mult formalism şi puţină spiritualitate. Oare toată femeile din lume sunt "rătăcite" şi numai Româncele şi Rusoaicele practică corect Creştinismul?...

read more

Despre locul şi rolul femeilor creştine

Întrebarea legitimă care se pune este următoarea: Pot femeile să fie mântuite chiar dacă nu nasc fi? De exemplu, în cazul femeilor care nu se căsătoresc şi deci nu nasc copii, al acelora care sunt căsătorite, dar nasc numai fete, sau nasc un singur fiu, deci nu fii la plural, ci un fiu, în cazul femeilor, care deşi sunt căsătorite nu pot să nască din motive medicale etc., pot femeile să fie mântuite?...

uploaded: 26.11 2012

read more

Spiritele nu au gen

Dumnezeu nu dă 'slujbe' diferite în adunările creştine, unele pentru bărbaţi şi altele pentru femei, ci oamenii care le organizează, repartizează funcţiunile, în acest mod. Dumnezeu dă Duhul Sfânt la oameni, fără deosebire de gen. După părerea mea, nu se poate demonstra că lucrurile stau altfel şi că darurile Duhului Sfânt sunt distribuite ţinând cont de genul persoanei. Unde scrie acest lucru?...

uploaded: 26.11 2012

read more

Dublu standard

Pavel prezintă un dublu standard. După ce se luptă, în mai toate epistolele sale, cu Legea, afirmând că nu prin Lege suntem mântuiţi, ci prin credinţă, atunci când este vorba despre femei, se răzgândeşte şi orice argument este bun, pentru a reduce femeile la tăcere, chiar şi acela care este dedus din Lege. Cum adică?...

uploaded: 26.11 2012

read more

Principiul fundamental al Creştinismului

Biblia este mai greu de înţeles atunci când anumite texte se contrazic între ele. De exemplu: "Toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus (Iisus). (Galateni 3; 27-28)...

uploaded: 26.11 2012

read more

 

Instituţiile bisericeşti construiesc o pavăză falsă

Instituţiile bisericeşti sunt forma prin care spiritualitatea creştină s-a adaptat şi se adaptează la lume. Ele au fost mai întâi de toate „braţul înarmat” al Creştinilor, protecţia lor, după ce iniţial au fost persecutaţi pe nedrept în timpul diferitelor perioade de persecuţie, din Imperiul Roman...

uploaded: 26.11 2012

read more

Locul unde se poate vedea şi simţi adevăratul Creştinism

Atunci când intrăm într-o organizaţie religioasă, am dori să vedem ceva din practica învăţăturii lui Isus (Iisus) şi, de cele mai multe ori nu vedem. De ce? Deoarece instituţiile bisericeşti nu aplică în organizarea şi funcţionarea lor învăţăturile lui Isus (Iisus). Cel mai mare nu este cel mai mic şi Creştinii din acel loc nu sunt gata să îşi dea viaţa unii pentru alţii...

uploaded: 26.11 2012

read more

Relaţia personală cu Dumnezeu

Este necesar ca, fiecare din noi, să stabilim propria noastră relaţie personală cu Dumnezeu. Nici chiar Biblia nu poate fi înţeleasă, în spiritul ei, de către aceia care nu au Duhul lui Cristos. În mod special, scrierile N.T. nu pot fi înţelese cu o înţelepciune omenească, căci ele trebuiesc judecate duhovnicesc. (1 Corinteni 2; 12-13)...

uploaded: ed: 20.11 2012

read more

"Piatra" fundamentală a Bisericii Unice şi "pietrele" instituţiei bisericeşti

Există o discrepanţă între evanghelii cu privire la momentul în care ni se spune că Isus (Iisus) l-a numit Petru, adică piatră sau stâncă, pe Simon, ucenicul Lui. În Ioan 1; 42 ni se spune că Isus (Iisus) l-a numit pe Simon cu numele Petru (Cephas sau Chifa), de origine aramaică, unde este Kepha, atunci când l-a întâlnit prima dată...

uploaded: 19.11 2012

read more

Piatra din capul unghiului este Isus (Iisus) şi nu Petru

Nu este Petru piatra de temelie a Bisericii, ci Duhul Sfânt care l-a animat pe Petru atunci când a spus: Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. Piatra din capul unghiului, pe care stă Biserica lui Dumnezeu este Isus (Iisus) şi nu Petru...

uploaded: 15.11 2012

read more

Ce "este scris" că a spus Isus (Iisus) şi ce a spus El în realitate

Există destule lucruri scrise în N.T., dar care nu sunt spuse de către Isus (Iisus), exact aşa cum sunt consemnate, cu o precizie ‚matematică.’ În vremea aceea nu existau reportofoane şi nu se luau notiţe. Se susţine teza că Duhul Sfânt a dictat scriitorilor N.T. întâmplările...

uploaded: 09.11 2012

read more

Împotriva religiei şi pentru Isus (Iisus)

Nu se poate afirma că suntem împotriva religiei atâta vreme cât nu suntem şi împotriva celor care promovează şi susţin religia, adică împotriva instituţiilor bisericeşti...

uploaded: 03.11 2012

read more

Isus (Iisus) şi instituţiile bisericeşti

Nu am găsit nicăieri în Biblie demonstraţia faptului că Isus (Iisus) a dorit să iniţieze o instituţie bisericească, o organizaţie stabilă pe care să o numească Biserica Sa. Isus (Iisus) a dorit şi doreşte să aducă Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ...

uploaded: 26.10 2012

read more

Dragostea de natură divină exclude autoritatea instituţională

Acolo unde este autoritate între oameni, acolo este Satana. Principiile satanice presupun tocmai dorinţa de a exercita o autoritate impusă, în probleme spirituale. Atunci cât cei mai mulţi doresc să dobândească această putere, această autoritate, atunci se naşte lupta şi de aici se dezvoltă principiile satanice....

uploaded: 15.10 2012

read more

Ce se poate reproşa instituţiilor bisericeşti?

Ele nu arată imaginea lui Dumnezeu, ci imaginea lumii. Ierarhia pe care o desfăşoară acestea nu este modul de organizare al Împărăţiei Cerurilor. În Împărăţia lui Dumnezeu, cel mai mic este cel mai mare şi cel care doreşte să fie cel mai mare trebuie să fie slujitorul tuturor. (Matei 23; 11)...

uploaded: 06.10 2012

read more

 

Institutiile bisericesti si noi

Participarea la activitatea instituţiilor bisericeşti este doar o etapă în parcursul nostru spiritual şi nu cea mai importantă. Facem parte cu toţii, la începutul drumului nostru în credinţa creştină, din una sau din altă instituţie bisericească...

uploaded: 29.09 2012

read more

Instituţiile bisericeşti şi fiara din Cartea Apocalipsa lui Ioan

Eu nu vă spun să nu mergeţi în adunările voastre sau în Bisericile voastre locale, eu vă spun mergeţi dar priviţi-le cu alţi ochi, adică cu ochi duhovniceşti, nu doar lumeşti....

uploaded: 29.09 2012

read more

Model de funcţionare a primelor comunităţi creştine

Deosebirea dintre Creştinismul ne instituţional şi cel instituţional, dintre Bisericile apostolice timpurii şi Biserica instituţională apărută, după ce Creştinismul a devenit religie oficială a Imperiului Roman, constă în aceea că în primele Biserici creştine, elementul spiritual era mult mai prezent...

uploaded: 25.09 2012

read more

Isus (Iisus) şi religia organizată

Dacă ar fi vrut, Isus (Iisus) ar fi putut evita orice controversă, pe care a avut-o cu instituţia religioasă ebraică. De exemplu, El ar fi putut să aştepte până duminică sau luni, pentru a vindeca pe bolnavi şi în felul acesta ar fi evitat să fie acuzat de încălcarea Sabatului....

uploaded: 16.08 2012

read more

Din nou despre inspitaţia textelor Bibliei

Deoarece am abordat tematica inspiraţiei textelor Bibliei şi în special a N.T. am să dezvolt această temă, de data aceasta folosind cât mai multe materiale bibliografice, care să poată să fie consultante şi de cititori. Acest lucru mi se pare necesar, pentru a elimina orice confuzie...

uploaded: 04.08 2012

read more

Despre cat de multa inspiratie contin textele Noului Testament - continuare

Pentru a fi mai bine înţeles, este indicat ca mesajul de faţă să fie citit ca o continuare a unui alt mesaj intitulat „Despre cât de multă inspiraţie conţin textele Noului Testament” şi care se află deja publicat pe site-ul www.bisericaspiritualaunica.com Departe de mine intenţia de a susţine că textele N.T., nu conţin inspiraţia lui Dumnezeu...

uploaded: 19.07 2012

read more

Despre cât de multă inspiraţie conţin textele Noului Testament

"Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3; 16-17) Problema este că acest text, care este cuprins în N.T., mărturiseşte despre sine însuşi că este insuflat de Dumnezeu...

uploaded: 11.07 2012

read more

Mesaj al autorului:  Cum putem să schimbăm ceva esenţial în România?

Misionarismul actual în România este dictat de raţiuni instituţionale şi nu de o reală grijă faţă de viitorul veşnic al oamenilor. Persoane izolate sunt rupte de Biserica instituţională Ortodoxă, Romano Catolică, sau Greco Catolică şi sunt convinse că trebuie să se boteze în apă când sunt mature, deoarece botezul lor s-a făcut în lipsa unei decizii personale, bazată pe discernământul personal...

 uploaded: 11.07 2012

read more

Intoleranţa religioasă în Creştinism

Eu nu pot să spun cu siguranţă absolută dacă cea mai bună variantă de botez în apă este cea a copiilor sau cea a adulţilor, dar pot să spun cu siguranţă că trebuie să respectăm convingerile fiecăruia, în această privinţă şi în toate celelalte aspecte ale vieţii spirituale. Credinţa creştină se bazează pe convingeri ....

uploaded: 20.06 2012

read more

Cine poate să nu mai păcătuiască?

Nici un om pe pământ nu poate să nu mai păcătuiască atâta vreme cât încă este motivat de natura sa umană. De ce? Pentru că fiecare om este păcătos, în ochii lui Dumnezeu, tocmai datorită naturii sale umane. Păcatul locuieşte în noi, în genele noastre, în structura noastră ceea mai profundă....

uploaded: 01.06 2012

read more

Textul de bază pentru botezul în apă la maturitate

Evanghelia după Marcu se termină în textele cele mai apropiate de original, în   primele manuscrise, la cap 16 cu versetul 8 şi versetele de la 9-20, care conţin celebrul fundament al tuturor confesiunilor Neo-protestante, adică versetul de la cap. 16 cu 16, este o adăugire ulterioară ne autentică...

uploaded: 22.05 2012

read more

 

Întoarcerea la Cristos

Eu propovăduiesc întoarcerea la Cristos, nu doar la Biblie şi nu doar la primele comunităţi creştine, aşa numita Biserică apostolică. De ce? Am constatat că este nevoie de o continuare a Reformei, pe linia marilor reformatori ai Creştinismului, dar ducând Reforma lor mai departe…

Uploaded: 18. 05. 2012

Read more

 

 

Este mai ferice să dai decât să primeşti

Ce fel de Dumnezeu avem? Este unul care consideră că „a da” este mai mulţumitor decât a primi. (Faptele Apostolilor 20: 35) De aici se pot trage o multitudine de concluzii. În primul rând, imaginea conform căreia Dumnezeu este un stăpân absolut...

uploaded: 12.05 2012

read more

Despre ce asemănare şi ce deosebiri există între Biserica Spirituală Unică şi Biserica Adventistă

 Biserica Spirituală Unică este o entitate spirituală şi nu instituţională în timp ce Biserica Adventistă este organizată ca şi o instituţie bisericească, care are o anumită interpretare a Bibliei, care trebuie adoptată, în mod obligatoriu, de membrii ei. Biserica Spirituală Unică...

uploaded: 08.05 2012

read more

Mântuirea vine prin credinţă şi nu prin momentul botezului în apă

 În viziunea mea, ambele forme de botez în apă, adică atât botezul în apă al copiilor cât şi botezul în apă al maturilor este în egală măsură valabil. Ceea ce susţin eu, în baza Bibliei, este că momentul la care se înfăptuieşte botezul în apă nu are nici un fel de importanţă din punctul de vedere al mântuirii...

uploaded: 06.05 2012

read more

 Mântuirea prin credinţă şi dragoste

 Isus (Iisus) a murit pentru noi pe cruce. Ce înseamnă aceasta? El s-a sacrificat în locul nostru şi în beneficiul nostru, de bună voie, pentru...... Pentru ce? Aceasta este marea întrebare, ce dobândim în urma sacrificiului său. Dobândim o îndreptăţire, un har, care nu este condiţionat de credinţa noastră...

uploaded: 23.02 2012

read more

O nouă reformă a Creştinismului

Această reformă presupune înlocuirea autorităţii instituţionale cu principiul dragostei creştine care este exact opusul acestui tip de autoritate, cea de care beneficiază Bisericile instituţionale...

uploaded: 18.02 2012

read more

Necesitatea şi strategia unei revoluţii spirituale

În România cetăţenii sunt în plină desfăşurare a unei revoluţii sociale dar pentru ca aceasta să reuşească şi să îşi atingă obiectivele aşteptate este nevoie ca ea să fie dublată de o revoluţie spirituală, care să producă o profundă schimbare de mentalitate...

uploaded: 16.02 2012

read more

 

Despre unicitatea Bisericii lui Dumnezeu

Cu toate că existenţa unei singure Biserici a lui Dumnezeu este un adevăr foarte bine demonstrat în Biblie, nu se poate accepta principiul unicităţii Bisericii lui Dumnezeu până nu acceptăm valabilitatea botezului în apă al copiilor mici. De ce? Aceasta deoarece, în caz contrar...

Uploaded: 15. 02. 2012

Read more

 

Mesaj al autorului:

În căutarea adevăratei Biserici a Lui Dumnezeu

În condiţiile în care există atât de multe confesiuni creştine întrebarea „Care este adevărata Biserică a lui Dumnezeu?” este complet justificată. Fiecare Biserică pretinde despre sine că este ceea adevărată şi că doctrina ei este ceea corectă şi afirmă că toate celelalte doctrine creştine conţin greşeli...

uploaded: 03.02 2012