The New Reformation - Gabriel Baicu
- La Nouvelle Reformation - Noua Reforma

Articole

 

Credința creștină și credulitatea

 

  Gabriel Baicu

Biblia nu a fost inspirată cuvânt cu cuvânt, de către Dumnezeu. Principiul inspirației verbale poate fi respins cu ușurință datorită numeroaselor neconcordanțe, pe care Biblia le conține. În același timp, Biblia conține mesajul lui Dumnezeu, transpus în formă umană. Biblia nu a fost inspirată sau insuflată de Dumnezeu, în mod direct, ci prin intermediul experiențelor individuale ale celor care au scris-o. Cu alte cuvinte, scriitorii Bibliei au avut experiențe personale cu Dumnezeu și apoi au transpus în scris aceste experiențe și mesajele primite de la El și astfel s-au construit textele Bibliei. Biblia este rodul experienței oamenilor cu Dumnezeu, nu este un text dictat de El unor persoane umane. Dumnezeu dă oamenilor viziuni sau vise și insuflă gânduri sau meditații, în legătură cu El. Oamenii lui Dumnezeu transpun apoi aceste experiențe, conform gradului de cultură, educație și inteligenței lor proprii, în scrieri, care sunt considerate a fi expresia inspirației lui Dumnezeu. Faptele sunt ale lui Dumnezeu, vorbele sunt ale oamenilor. Unele fapte, din Biblie sunt puse pe seama Lui, chiar dacă nu îi aparțin. Oamenii din vechime, la fel ca și unele persoane din zilele noastre, puneau totul în seama lui Dumnezeu și îi atribuiau Lui tot ceea ce se întâmpla și binele și răul. De exemplu, explicația pentru catastrofele naturale este că așa a vrut Dumnezeu. De asemenea, pentru nenorociri sau drame personale explicația este că așa a vrut Dumnezeu, dar acesta este un mod primitiv de gândire. Chiar și în unele texte ale V.T. este posibil să găsim mesaje care atribuie lui Dumnezeu o responsabilitate care nu îi aparține. A distrus Dumnezeu popoarele din Cannan, pentru a face loc poporului evreu? Eu personal nu cred acest lucru. Pare a fi vorba despre o interpretare a istoriei, pe care scriitorii evrei o foloseau pentru a își justifica propriile masacre și propria lor politică. Ei nu mai apăreau ca vinovați de aceste masacre, dacă Dumnezeu era Acela care le comanda.

Cea mai mare viclenie este aceea ca pentru răspunderile care apasă pe umerii oamenilor să fie făcut răspunzător Dumnezeu. Atunci când Saul, primul rege evreu a refuzat să omoare animalele a făcut-o dintr-un calcul pur economic și astfel, din motive mercantile, a călcat porunca lui Dumnezeu. Dacă era călăuzit de milă și nu ar fi omorât copii nevinovați, din acest motiv, atunci mă întreb dacă ar fi găsit înțelegerea lui Dumnezeu? După descrierea V.T. este puțin probabil că s-ar fi întâmplat astfel. Ce fel de curățire a lumii de păcat este aceasta, atunci când Dumnezeu extermină  populații întregi, de pe fața pământului. Oare s-a curățit lumea de păcat, în felul acesta? Desigur că nu. De ce a folosit Dumnezeu metode atât de aspre, atunci când El dorea de fapt să arate oamenilor că îi iubește? Un Dumnezeu atât de inteligent chiar nu putea găsi alte modalități de a își îndeplini planurile decât genocidul? A vrut Dumnezeu să transmită mesajul că nu este bine să ne contrazicem cu El, căci poate oricând să ne distrugă, că trebuie să îl ascultăm orbește? Este acest Dumnezeu același cu Tatăl Ceresc, care și-a dat Fiul să moară pentru noi? Nu pare a fi Același Dumnezeu. Cum poate să iubească Dumnezeu atât de mult lumea, încât să dea pe Fiul Său să moară pentru ea, dar în același timp să masacreze popoare întregi, de dragul unui popor neascultător, așa cum s-a dovedit a fi poporul evreu? Ori este una ori este alta, ori sunt amândouă în același timp? Cu toate acestea, dacă sunt amândouă, în același timp, Dumnezeu nu este identic cu Acela descris de N.T., adică un Tată iubitor, ci este o realitate complexă care funcționează după alte principii care nu se reduc la dragoste. Aceste principii sunt de fapt străine omului, căci cine poate să facă o alăturare între Dumnezeu din V.T. și Tatăl Ceresc din N.T. și după această paralelă să tragă concluzia că Dumnezeu este dragoste? Dacă Dumnezeu nu este doar dragoste sau în primul rând dragoste, ce urmărește El, de fapt? Toate aceste întrebări apar atunci când considerăm V.T. ca fiind o carte inspirată literal, dar o întrebare mult mai de fond este aceea de a ști dacă toate lucrurile pe care le prezintă V.T., chiar s-au petrecut în realitate și dacă unele din acestea, care s-au întâmplat pe plan istoric, chiar sunt cauzate de Dumnezeu sau sunt determinate de oameni, care pun întreaga responsabilitate pe umerii Lui? Eu înclin către a doua variantă? Omori și distrugi și ca să nu te acuze oamenii de genocid spui că Dumnezeu ți-a dat această misiune. S-au văzut cazuri nenumărate și în istoria recentă. Oare chiar Dumnezeu a comandat Cruciadele? Papa Urban II, atunci când a hotărât plecarea în prima Cruciadă a spus că Dumnezeu o dorește. La fel desigur s-a considerat și cu următoarele, dar rezultatul a fost catastrofal. Ierusalimul a rămas până la urmă în mâna Musulmanilor și s-au produs nenumărate suferințe umane. Dacă Dumnezeu chiar ar fi dorit aceste Cruciade, oare nu ar fi avut grijă ca ele să aibă succes? Oare afirmațiile, care, în mod mincinos, sunt puse pe seama lui Dumnezeu, au fost inventate de papalitate? Eu consider că nu acesta este cazul, aceste minciuni vin din V.T.  Oare atunci când un terorist se aruncă pe sine în aer și omoară multă lume și motivează că aceasta este voința lui Dumnezeu, de a îi distruge pe păcătoși, spune adevărul? Eu nu cred lucrul acesta. Teroristul minte și pune toată responsabilitatea mizeriilor sale, asupra lui Dumnezeu. Probabil că multe din istoriile V.T. au la bază același mecanism, ele nu sunt cu adevărat inspirate de Dumnezeu, ele sunt inventate cu un scop precis.  

Unele din persoanele care au scris Biblia, au fost persoane inspirate, adică au fost persoane care au avut propria lor relație cu Dumnezeu și propria lor experiență personală cu El și au transpus această experiență personală în chiar textele Bibliei. Aceasta nu înseamnă, nici pe departe, că Dumnezeu a dictat, unor scriitori, cuvânt cu cuvânt, textele Bibliei și că aceștia au reprodus cu fidelitate mesajele primite. Eu personal consider că multe dintre istorisirile din V.T. sunt exagerate și iau ca și exemplu existența în deșert a șase sute de mii de oameni, care trebuiau să bea apă și să se spele și în plus să adape sute de mii de animale. Este o pură exagerare, atâta vreme cât nu ni se spune că Dumnezeu a lăsat pentru ei un râu în acel deșert. Biblia vorbește, cu naivitate de câte un izvor de apă, dar dacă considerăm gradul de deshidratare a corpului uman și al animalelor în deșert, atunci ne dăm seama că poveștile acestea nu sunt realiste și nu pot fi adevărate căci dintr-un singur izvor nu aveau cum să se adape, în timp util, sute de mii de oameni și sute de mii de animale, în timp real. Trebuie să fim credincioși, dar nu creduli, căci dacă confundăm credința în Dumnezeu cu credulitatea față de oamenii religiilor suntem în mare pericol. Să ne amintim că evreii au fost oamenii religiei, care de dragul religiei lor au cerut răstignirea lui Isus (Iisus), deci ei foloseau religia pentru interesul lor național și nu pentru a releva tot adevărul despre Dumnezeu. Prezența poporului evreu în deșert poate fi reală, dar numărul membrilor acestui popor este cu siguranță foarte mult exagerat. Categoric, un singur izvor sau câteva izvoare de apă, cu debitul unor izvoare recent apărute, nu puteau să satisfacă nevoia de apă, a șase sute de mii de persoane și a turmelor lor, în mijlocul deșertului. Să ne imaginăm ce înghesuială a fost în jurul apelor de la Meriba, care probabil că reprezentau singurul izvor, atunci când Moise a lovit stânca de două ori ca aceasta să dea apă. Șase sute de mii de persoane este o cifră uriașă, adică cât un oraș mare, în zilele noastre, care deținea la Meriba o singură sursă de apă, un singur izvor.

Dacă numărul poporului evreu a fost atât de mult exagerat probabil că și faptele lui de vitejie au fost la fel de mult exagerate. Chiar au ucis și au exterminat pe toți împărații și toate popoarele despre care scrie în V.T.? Eu personal nu cred acest lucru deoarece nici o istorie, a nici unui popor din zona geografică respectivă, nu menționează astfel de fapte extraordinare. Faptul că Dumnezeu ar fi dat ordin ca popoarele din țara unde urma să se așeze poporul evreu, să fie exterminate, din calea acestuia, este exact argumentul care le lipsea naziștilor pentru a justifica modul cum ei au procedat cu popoarele care locuiau în zonele geografice pe care aceștia din urmă urmau să le cucerească. Dacă Dumnezeu a folosit aceeași metodă, atunci când a oferit un teritoriu poporului evreu, de ce au mai fost acuzați naziștii la tribunalul de la Nuernberg, dacă metoda aparținea chiar Lui? De ce adică a fost acuzat Hitler de genocid și chiar genocidul Evreilor, printre alte popoare, dacă Evreii înșiși au procedat la fel, cu câteva mii de ani în urmă, de aceea dată, după cum afirmă ei, la ordinul lui Dumnezeu? Desigur că genocidul Evreilor este cel mai urât și mai inacceptabil lucru, care s-a putut întâmpla pe pământ și așa este orice genocid. Evreii au avut dreptate să caute responsabili pentru genocidul produs asupra lor și să ceară pedepsirea acestora, dar ce ne facem cu genocidele prezentate în V.T., îl lăudăm pe Dumnezeu pentru ele? Eu nu cred că Dumnezeu este responsabil pentru ele, dar atunci când îl prezinți pe El, ca fiind răspunzător pentru un genocid, ce pretenții mai ai ca și alții să nu urmeze același exemplu, dacă acest model se pare că vine chiar de la El?

Eu sincer nu cred că Dumnezeu, care este dragoste, a procedat în acest fel și că El a ordonat masacrele despre care vorbește V.T. Explicația mi se pare a fi aceea că Evreii înșiși au prezentat pe Dumnezeu ca fiind responsabil pentru distrugerile provocate de ei, pentru ca astfel să nu planeze asupra lor responsabilitatea morală gravă a unor fapte de genocid repetate. Era o soluție comodă de a scăpa de răspundere și poate că ei au fost pedepsiți de Dumnezeu, în vechime, tocmai pentru modul în care au tratat alte popoare, pe lângă felul în care se tratau unii pe alții. Ce exemplu, de atitudine morală, cerută de Dumnezeu, a fost pentru Evrei, atunci când li se cerea ca în timpul războaielor să ucidă fără discriminare și femeile și copiii? Ce puteau să înțeleagă ei despre caracterul lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeu era atât de nemilos, ei de ce trebuiau să fie miloși? Fără folos cerea Isus (Iisus) milă și nu jertfă, dacă Dumnezeu însuși aducea jertfă popoare întregi de care se părea că nu avea nici o milă. Unii chiar susțin că același Isus (Iisus), care ne cere să ne iubim și vrășmașii și să avem milă este Același cu Dumnezeu din V.T., care ucidea în masă popoare întregi.

 Despre ce reprezintă text inspirat și ce reprezintă exagerare în V.T., este o problemă complexă. Eu nu accept ca fiind inspirate texte în care Dumnezeu însuși este prezentat ca acționând în exces, fără milă, fără nici o considerare față de ființele umane și care îl prezintă pe El luând hotărâri de distrugere a unor mase mari de oameni. Dumnezeu putea ajuta un popor în lupta cu un alt popor, din considerente de strategie divină, dar excesele, care se pun pe seama Lui, distrugerile exagerate de oameni, pot să fie nu o inspirație divină, ci o exagerare pur umană și probabil că asta și sunt. Dacă ar fi reale, atunci va trebui să reconsiderăm afirmația: Dumnezeu este dragoste. De ce nu pot accepta că aceste texte sunt inspirate de El? Pentru că Dumnezeu dorește să salveze cât mai mulți oameni, din dragoste. Dacă este chiar așa și Dumnezeu a iubit atât de mult lumea încât a dat pe Fiul Său, ca oricine crede în El să poată fi mântuit, cum se face că tot El, a înecat mari mulțimi de oameni, prin potop? Cele două aspecte nu merg împreună. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a înecat-o prin potop și atât de mult a iubit El pe oameni, încât a exterminat popoare întregi, de dragul poporului evreu? De ce le-a exterminat? Pentru-că erau păcătoși. Da, dar oamenii sunt păcătoși prin însăși natura lor și nu poți să acuzi o ființă că are o natură, pe care nu a ales el sau ea să o aibă, că este păcătoasă. Poți desigur să îi ajuți pe oameni să își schimbe natura, prin nașterea din nou, despre care se precizează în N.T., dar nu poți să îi acuzi că s-au născut cu o anumită natură și să îi condamni să fie distruși pentru aceasta.

Nu este Acesta Dumnezeul iubirii, în care suntem chemați să credem. Pe de altă parte, cineva ar putea să afirme că acesta a fost planul de mântuire a lui Dumnezeu și că altfel El nu ar fi putut salva lumea. Lumea, în sensul totalității oamenilor care o compun, oricum nu este salvată, dacă miliarde de oameni vor ajunge în iad. Dumnezeu reușește să aibă mereu adepți și unii ajung la standardele spirituale cerute de El, dar prețul plătit nu este doar sângele lui Hristos, ci după cum afirmă doctrinele și dogmele multor Biserici instituționale, prețul plătit este suferința veșnică a miliarde de oameni. De ce să neglijăm cu totul această suferință, atunci când repetăm mereu și mereu, suferința de care Isus (Iisus) a avut parte pe cruce? Oare aceia sau acelea, care vor fi chinuiți în iad, nu sunt și ei oameni, așa cum a fost și Isus (Iisus)? Cu toate acestea, iadul ca și chin veșnic, o invenție a instituției bisericești, este privit cu indiferența sau chiar cu satisfacție de mulți creștini, care se consideră pe ei înșiși fără greșeală, dar uită că și ei sunt foarte departe de standardul înalt, cerut de învățăturile lui Isus (Iisus). Eu știu că iadul este moartea a doua și nu chinul veșnic, căci așa scrie în Apocalipsa lui Ioan, cap. 20; 12-15, dar Bisericile instituționale continuă să manipuleze oamenii, bazându-se pe credulitatea lor. Credulitatea oamenilor îi face pe aceștia să își formeze o imagine greșită despre Dumnezeu, indusă lor, în mod deliberat, de către instituțiile bisericești. Chiar și insistența asupra principiului inspirației literale a textelor Bibliei, face parte tot din această mare manipulare, căci astfel instituțiile bisericești capitalizează pe teama pe care o inspiră unele istorisiri ale Bibliei.  

 În altă parte a lumii, Buda învăța pe oameni cum să devină mai morali și avea un mare succes în acest sens. Iată deci că a existat și altă posibilitate de a îi determina pe oameni să devină ființe morale și aceasta cu 500 de ani înainte de Hristos. Chiar nu avea Dumnezeu altă alternativă decât să distrugă și să măcelărească copii și animale, pentru a îl salva pe om? Nu era de ajuns să trimită mesagerii Săi pe pământ, atâți câți era nevoie, pentru a îi învăța pe oameni Calea mântuirii? Oare Hristos, a fost crezut mai mult printre neamuri sau printre Evrei? Iată că neamurile l-au primit pe Isus (Iisus), chiar dacă ele nu proveneau dintr-un popor privilegiat de Dumnezeu. Evreii erau orbiți de sectarism, adică poporul lor era cel ales și de aceea, când a venit Isus (Iisus), ei l-au respins căci ei se doreau superiori altora și nu erau interesați de cineva, care îi învăța iubirea pentru dușmani. Evreii, considerau ei, erau oamenii lui Dumnezeu, poporul Lui ales, care este superior altor popoare și probabil că Hitler a vrut să îi distrugă și pentru că el nu putea susține că poporul german este superior, tuturor celorlalte, atâta vreme cât exista un alt popor cu pretenții de superioritate. Nebunia, care se ascunde sub formula de popor ales nu i-a ocolit nici pe Evrei și, inclusiv și din acest motiv, eu mă îndoiesc de exactitatea multor povestiri biblice. Un popor care și-a construit o țară eliminând alte popoare din calea sa, a ajuns la rândul lui să fie vânat de-a lungul istoriei, atât de spanioli, cu ajutorul Inchiziției și mai târziu de fasciști sau de staliniști. Poate că totul pornește de la modul în care se relatează felul în care s-a stabilit acest popor în țara sa. Ceea ce este permis unora poate fi permis și altora, mai ales dacă acest sistem este brevetat de Dumnezeu. Eu însă am toate motivele să cred că nu Tatăl Ceresc este Acela care a inventat genocidul și că multe din narațiunile din V.T. nu sunt inspirate de El. 

Credința în Dumnezeu și credulitatea sunt două lucruri foarte diferite și cea din urmă duce la fanatism religios, cu consecințe devastatoare. Când ajungem să considerăm că lumea este ticăloasă” și decăzută” și că este mai bine să piară și că unii oameni sunt rătăciți sau păcătoși și de aceea ar trebui uciși, căci oricum vor fi aruncați în iad de către Dumnezeu, atunci religia devine cel mai periculos lucru posibil, cea mai distrugătoare ideologie, cea mai nimicitoare armă. Aristocrația religioasă sau fobia spirituală, distruge vieți și este un butoi cu pulbere în lumea noastră. Ele împiedică progresul umanității și sunt alimentate de diviziunile doctrinare și dogmatice, pe baza cărora unii se consideră, superiori, din punct de vedere spiritual, altora. Orice uniune religioasă, instituțională, forțată, este de asemenea un pericol grav, căci se bazează pe compromisuri și se impune cu forța. Spiritualitatea trebuie să fie și să rămână un teren al libertății, în care fiecare să poată crede conform convingerilor proprii și nu sub amenințarea excluderii din comunitate a demonizării sau a iadului. Ce libertate este aceea care îmi dă doar două alternative și anume să cred toate adevărurile promovate de Bisericile instituționale sau dacă nu cred să fiu amenințat că voi arde în iad? Unde este liberul arbitru? Aceasta nu este libertate și nu este liber arbitru, aceasta este manipulare. Bisericile instituționale se bazează pe lipsa de informare a oamenilor, în probleme spirituale și de aceea eu afirm că problema credinței creștine trebuie luată foarte în serios, căci nu există jumătate de măsură sau jumătate de drum. Dacă pornim pe această cale, trebuie să cercetăm cu mintea noastră și să ajungem la concluzii proprii, chiar dacă acestea nu se potrivesc cu doctrinele sau dogmele instituțiilor bisericești. Credința creștină liberă este un lucru bun, pe care îl recomand cu căldură, dar dacă ea se transformă în credulitate și ajungem să fim manipulați de către funcționarii bisericești, indiferent de confesiunile creștine de care aceștia aparțin, atunci nu câștigăm în spiritualitate, ci devenim doar pioni, într-un ”joc de interese,” care este străin progresului nostru personal.

 

 

Nou!

 

Navigare website

 

 

 

Mobile version!

 

Mesaje actualizate

 

Credinta personala si stiinta confesiunilor crestine

Avem doar două variante pentru care credem în Dumnezeu. Prima este frica de a nu fi pedepsiți cu iadul veșnic dacă nu credem și a doua este dragostea pe care un Dumnezeu atotputernic ne-o poartă fiecăruia dintre noi în mod individual....

uploaded: 13. 08. 2016

read more

 

Adevarul va va face liberi

Bisericile instituționale sunt prima treaptă pe calea către salvarea sufletelor și toți credincioșii trec în mod obișnuit prin această etapă. Cu toate acestea ele nu sunt și ultima treaptă a creșterii spirituale individuale ci sunt doar o treaptă primară...

uploaded: 09. 03. 2016

read more

 

Anticristul poate sa fie oprit

Foarte mulți oameni credincioși așteaptă să vină Anticristul pentru că venirea lui este o profeție biblică. Ei se gândesc anxios că vor trebui să îndure suferințe îngrozitoare când va veni acesta dacă nu se vor închina înaintea lui....

uploaded: 09. 03. 2016

read more

 

Laicitate, spiritualitate si societate

Credința creștină la fel ca orice credință religioasă poate să fie foarte utilă creșterii spirituale a fiecărui individ uman. Prin ea oamenii pot să regăsească speranța și temeiul bunătății....

uploaded: 30